La sediul Ministerului Administratiei si Internelor, a avut loc o videoconferinta condusa de secretarul de stat, sef al Departamentului Ordine si Siguranta Publica DOSP), chestor de politie Ioan Dascalu, cu sefii inspectoratelor de politie judetene, sefii structurilor de politie locala si specialisti in comunicatii din structurile MAI. Videoconferinta s-a desfasurat ca urmare a Dispozitiei secretarului de stat, sef al DOSP, de acordare a accesului structurilor de politie locala din toata tara la unele baze de date administrate de MAI. In acest sens, au fost prezentate etapele care trebuie parcurse de catre autoritatile publice locale in vederea obtinerii accesului la bazele de date de interes operativ, respectiv: Urmariti, Furturi auto, Registrul national de evidenta a vehiculelor inmatriculate si Registrul national de evidenta a persoanelor.„Incercam, astfel, sa acordam o mai mare atentie Politiei Locale, care trebuie sa devina un real sprijin pentru Politia Nationala, iar in acest sens se impune crearea unui cadru adecvat de desfasurare a misiunilor specifice ale structurilor de politie locala. Acest demers va contribui substantial la eficientizarea activitatilor desfasurate de structurile de politie locala, la o mai buna cooperare cu unitatile teritoriale ale Politiei Nationale si de asemenea va avea consecinte directe asupra cresterii gradului de siguranta publica”, a precizat Ioan Dascalu.In cadrul intalnirii s-a prezentat proiectul de protocol privind accesul la bazele de date ale MAI care urmeaza sa fie semnat de primari, sefii inspectoratelor judetene de politie, precum si de directorii Directiei pentru Evidenta Persoanei si Administrarea Bazelor de Date si, respectiv, Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor.