Poliţiştii din comuna Panceşti au fost sesizaţi că autoturismul lui B. Milică a fost sustras din faţa locuinţei sale. La faţa locului s-a deplasat imediat o echipă operativă, care în urma cercetărilor a stabilit că B. Milică a parcat autoturismul personal în faţa porţii locuinţei sale şi a lăsat cheia în contact. Prin faţa locuinţei părţii vătămate a trecut M. Vasile, de 41 de ani, din comuna Pînceşti, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, care a sustras autoturismul pe care l-a condus pe DJ 252C, a pierdut controlul volanului şi a intrat in coliziune frontală cu porţile locuinţei unui locanic. În urma impactului a rezultat avarierea autoturismului si a porţilor de a intrarea in gospodăria lui S. Constantin.Totodată, poliţiştii au stabilit că M. Vasile nu posedă permis de conducere, iar în urma testării sale cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiuniilor de furt, conducere fără permis şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană cu o imbibaţie alcoolică peste limita legală. Faţă de M. Vasile s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecatoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.