Politistii i-au invins pe Basescu si Boc!

Disponibilizarile din MAI au picat la Camera Deputatilor

Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a recunoscut, cu durere in suflet, ca proiectul de lege privind disponibilizarile din MAI nu a intrunit numarul de voturi necesare. In felul acesta politistii i-au invins “la puncte” pe Basescu si Boc!

Proiectul legii privind disponibilizarile din MAI nu a fost adoptat de Camera Deputatilor, fiind inregistrate 150 de voturi „pentru”, fata de 167 necesare pentru aprobare. La sedinta au asistat, de la balcon, si sindicalisti, care si-au exprimat satisfactia fata de rezultat. Proiectul de lege privind disponibilizarile din MAI a fost dezbatut intr-o sedinta anterioara, pe articole, de Camera Deputatilor. Anterior, proiectul a fost respins de Senat. Camera Deputatilor este for decizional in cazul acestui act normativ. Sindicatul National al Politistilor si personalului contractual din MAI a trimis o scrisoare conducerii Camerei Deputatilor, in care a solicitat renuntarea la ideea adoptarii legii privind disponibilizarile din MAI, Biroul Permanent stabilind ca scrisoarea sa fie distribuita deputatilor.

Politistii, jandarmii si pompierii bacauani rasufla usurati!

Cei aproximativ 60 de angajati ai Ministerului Administratiei si Internelor din judetul Bacau, care ar fi putut fi dati afara din sistem, pot rasufla, cel putin pentru moment, usurati. Acest lucru se datoreaza faptului ca proiectul de lege privind disponibilizarile din MAI nu a fost adoptat de Camera Deputatilor. Au fost inregistrate 150 de voturi „pentru“, fata de 167 necesare pentru aprobare. La votul final s-au inregistrat 150 de optiuni „pentru“, 132 „impotriva“ si opt abtineri. Daca proiectul ar fi fost adoptat, din IPJ Bacau ar fi urmat sa fie lasati la vatra aproximativ 20 de politisti, cam tot atatia jandarmi si pompieri. Politistii bacauani au primit vestea cu incredere si spun ca o astfel de decizie era normala. “Cred ca era normal sa se intample asa. Acest guvern guvern care intentiona sa dea afara oamenii din sistem, infiinteaza Politia Locala si specializeaza oameni! Dadeau afara politistii cu experienta, urmand sa cheltuiasca bani pentru scolarizarea politistilor locali. Care sa fi fost logica? Credem sa nu se schimbe situatia care, am vazut, nu prea convine Puterii”, a declarat un politist de la Sectiua 2 Politie Bacau.

Ansatase s-a ofticat in direct!

Rezultatul final i-a nemultumit pe reprezentantii PDL care au cerut reluarea votarii, lucru care nu este normal atunci cand este vorba de o lege si nu de o ordonanta. Dar poentru Roberta Anastase acest lucru nu inseamna mai nimic, daca tinem cont de antecedentele sale. Camera Deputatilor este for decizional in cazul acestui act normativ. Potrivit reprezentantilor arcului guvernamental, proiectul de lege ar fi trebuit rediscutat. In schimb, Opozitia sustine ca legea a fost respinsa si nu mai trebuie rediscutat nimic. Aproape 20 de parlamentari din coalitia de guvernamant ar fi votat impotriva. Rezultatul votului a fost primit cu aplauze si strigate de bucurie de sindicalistii prezenti in balconul salii.

Deputatii USL din Bacau, de partea politistilor

Parlamentarii Uniunii Social Liberale din judetul Bacau au votat impotriva proiectului de lege privind disponibilizarea a aproximativ 10.000 de angajati ai MAI, considerand ca mandatul primit de la cetateni ii obliga sa militeze pentru pastrarea ordinii si linistii publice, pentru siguranta tuturor cetatenilor si pentru garantarea locurilor de munca. Prin disponibilizarea masiva a personalului din MAI, precum si prin anularea mai multor drepturi cuvenite, prin lege, celor disponibilizati, ar fi fost pusa in pericol calitatea ordinii publice in Romania si ar fi fost afectat procesul de aderare la spatiul Schengen. Intre ceea ce se petrece in realitate si datele prezentate de guvern este o mare diferenta, pentru ca exista numeroase localitati din mediul rural care nu au posturi de politie. De altfel, chiar si IGPR a confirmat ca deficitul de personal de 10 la suta se face simtit mai ales in zona rurala. Votul dat de parlamentarii bacauani din USL, impotriva intentiei Guvernului Boc de a disponibiliza mii de oameni dintr-o structura esentiala pentru bunul mers al societatii, este un vot corect si moral, un vot pentru normalitate.

PDL nu a respectat programul de guvernare

PDL nu a respectat niciuna dintre prevederile programului de guvernare 2009-2012 referitoare la politisti. La Capitolul 20, intitulat Ordine publica si siguranta cetateanului, Guvernul Boc isi propunea restabilirea autoritatii structurilor de aplicare a legii ,reluarea programelor de dotare si inzestrare a Politiei si Jandarmeriei, in vederea atingerii parametrilor optimi de eficienta, dar si imbunatatirea conditiilor de lucru prin derularea unui program de reabilitare a cladirilor sectiilor de politie si modernizarea posturilor de politie, eliminarea deficitului de personal, insa, la doi ani de la prezentarea programului, guvernantii demonstreaza nu doar ca sunt amnezici, ci ca ii si urasc pe politisti! Pe timpul guvernarii Basescu – Boc, politistii si jandarmii au ajuns sa aiba niste salarii de mizerie, in timp ce sefii lor ii numesc “betivi si nenorociti”. Iar aceasta umilinta li se trage din cauza faptului ca politistii au avut curajul sa iasa in strada si sa-si strige nemultumirile, aruncand cascheta de gardul Cotroceniului.

Si totusi…

Sefii structurilor din Ministerul Administratiei si Internelor, reuniti intr-o sedinta extraordinara convocata de ministrul Traian Igas, au gasit o solutie alternativa pentru continuarea restructurarilor, in contexul in care legea privind disponibilizarile din MAI a fost respinsa de deputati. „In urma sedintei extraordinare convocate de ministrul Traian Igas, la care au participat toti sefii structurilor MAI, s-a gasit o solutie alternativa in cazul proiectului de lege privind restructurarile” au declarat surse din minister, citate de Mediafax. De asemenea, conducerea ministerului va face publice o serie de precizari pe aceasta tema, potrivit acelorasi surse.

Adauga un comentariu

*