Tâlhari depistaţi şi reţinuţi

Ca urmare a investigaţiilor efectuate cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie a cărei victimă a fost C. Vasile de 52 de ani, poliţiştii i-au identificat şi depistat pe C. Bogdan, de 21 de ani, C. Lucian, de 20 de ani şi pe L. Ştefan, de 18 ani, toţi din Comăneşti.Din cercetări s-a stabilit că în seara zilei de 5.05.2011, în jurul orelor 22.30 în timp ce C. Vasile se deplasa spre domiciliul său din Comăneşti a fost acostat de cei trei tineri care au folosit un spray lacrimogen şi l-au deposedat prin violenţă de o geantă tip diplomat în care avea un plover, o pereche de ochelari de vedere şi un telefon mobil, bunuri în valoare de 400 de lei. Partea vătămată a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă Moineşti unde i s-au acordat îngrijiri medicale, fără a fi necesară intrenarea sa.Telefonul mobil a fost recuperat şi predat părţii vătămate. Tinerii au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, urmând ca astăzi să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunii de  tâlhărie. Reacţiile persoanelor care acţioneaza prin violenţă sunt imprevizibile. Sfatul nostru este să nu vă puneţi în pericol integritatea corporală sau chiar viaţa în încercarea de a reţine sau opri prin forţe proprii o astfel de persoană. Fiţi atent la derularea faptelor, ora desfăşurării, semnalmentele răufăcătorului şi alertaţi Poliţia cât mai repede posibil. Toate agresiunile au un lucru în comun: ele folosesc violenţa şi pun persoanele agresate în pericol. Agresorul nu face nici o distincţie între un tânăr sau un bătrân, între o „pradă” mare sau una nesemnificativă. Luaţi-vă măsuri de protecţie contra persoanelor violente:   Evitaţi drumurile întunecate şi parcurile izolate; folosiţi mai degrabă căi şi locuri iluminate, chiar dacă faceţi un ocol. Ţineţi-vă poşeta sau servieta sub braţul care este opus traficului; în aceasta maniera, hoţii nu vor putea acţiona prin smulgere.

Dacă sunteţi atacat, abandonaţi-vă valorile; nu vă puneţi niciodată viaţa în pericol. Evitaţi (ca pieton sau/şi conducător auto) situaţiile violente de pe stradă. Când observaţi că sunteţi urmărit/urmărită de un individ (sau mai mulţi),     deplasaţi-vă prin zone intens circulate chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului şi adresaţi-vă primului poliţist întâlnit.Nu vă afişaţi ostentativ cu obiecte de valoare (lănţişoare, brăţări). Dacă anticipaţi o eventuală agresiune, anunţaţi cât mai repede Poliţia.

 

Adauga un comentariu

*