M. Elena, de 30 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe aleea de acces către un imobil de pe strada Milcov, a surprins si accidentat pe P. Elena, de 66 ani, care se angajase in traversarea străzii fără să se asigure. Victima a fost transportată şi internată la Spitalul Judeţean Bacău.
Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. A. Filaret, de 64 de ani, in timp ce conducea un moped pe DJ 119 B, din localitatea Pânceşti, nu s-a asigurat temeinic la efectuarea manevrei de depăşire a unui vehicul cu tractiune animala incărcat cu fân şi a intrat in coliziune cu un autoturism, care era condus regulamentar din sens opus de D. Ciprian, de 41 de ani. A. Filaret a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea. Conducătorii de vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea 0,07 mg/l, alcool pur in aerul expirat pentru A. Filaret şi 0,00 mg/l, pentru D. Ciprian. Se efectuează cercetări sub spectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. M. Ilie, de 49 de ani, din judeţul Suceava, in timp ce conducea o autoutilitară pe DN 2, în interiorul localităţii Sascut, a surprins şi accidentat pe M. Ciprian, de 19 ani, din Oneşti, care s-a angajat in traversarea străzii pe marcajul pietonal prevăzut cu indicator si marcaj.În urma evenimentului rutier pietonul a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău, unde a fost diagnosticat cu fracturi, contuzii şi traumatisme şi a rămas internat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest
Recoltare probe biologice, cercetare la fata locului, intocmit dosar penal. C. Ionel, de 32 ani, în timp ce conducea un autotractor cu semiremorcă pe strada Calea Republicii din Bacău, nu s-a asigurat corespunzator la efectuarea manevrei de schimbare a directiei de mers şi a acroşat un autoturism, condus regulamentar de D. Mihaela, de 27 ani.
In urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a Mihaelei D., care a fost transportată la Spitalul Judetean Bacău pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative. S-a intocmit dosar penal.