Medicii băcăuani eliberează din nou reţete gratuite

La sfarsitul săptămânii trecute, 69 de medici de familie,din cei 300 din judeţul Bacău, semnaseră actele adiţionale cu cei de la Casa de Asigurări de Sănătate, în ciuda protestului demarat la nivel naţional. Câteva ore mai târziu, medicii de familie au fost convocaţi de către preşedinţii organizaţiilor de breaslă şi au decis să renunţe la grevă. „Având în vedere că mai importantă e sănătatea pacienţilor noştri, vineri la amiază ne-am adunat cu toţii şi am decis să  ne depunem actele pentru contractul cadru pe anul acesta”, a declarat doctorul Cătălin Andriescu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bacău. Medicii băcăuani vor parafa de astăzi reţete gratuite şi trimiteri către laboratoarele de analize şi specialiştii din policlinică. În ceea ce priveşte revendicările, ei spun că se dau bătuţi. „Avem nişte promisiuni, dar promisiuni am avut şi în anii trecuţi şi au rămas neonorate. Oricum, pacienţii noştri trebuie să ştie că le mulţumim pentru înţelegere şi răbdare şi după Rusalii le vom putea elibera reţete gratuite şi bilete de trimitere”, a adăugat doctorul Andriescu. Medicii de familie au început protestul pe 1 iunie, când au refuzat să semneze actele adiţionale la contractul-cadru, nemulţumiţi, printre altele, de sumele alocate medicinei primare şi de plafonarea numărului de consultaţii zilnice la douăzeci.

 

 

Adauga un comentariu

*