Incepand de joi, in renumita statiune elvetiana St. Moritz, au inceput lucrarile editiei 2011 a reuniunii membrilor clubului Bilderberg, cunoscut si sub numele de „clubul celor mai influenti oameni ai planetei”. Chiar daca lista participantilor a fost tinuta de organizatori „la secret”, presa elvetiana a reusit sa afle – si sa comunice – lista (aproape) completa a celor ce vor fi prezenti la importantele dezbateri ale editiei din acest an. Ca in fiecare an, de la reuniunea Bilderberg nu lipsesc oameni politici, fosti presedinti de stat, fosti si actuali premieri si ministri, presedinti ai celor mai importante banci si multinationale, conducatori ai unor organizatii internationale, profesori universitari, analisti celebri si un numar realtiv restrans de jurnalisti. A fost deconspirat chiar si principalul subiect fierbinte al discutiilor: moneda euro si provocarile pe care zona euro le va avea in viitor. Cei mai puternici oameni de pe planeta vor discuta despre modul in care pot fi schimbate „lucrurile care creeaza probleme”, astfel incat zona euro sa nu se mai confrunte cu dificultati ingrijoratoare, cum sunt cele din aceasta perioada. Membrii clubului Bilderberg – sustine presa elvetiana, preluata de presa din intreaga comunitate europeana – vor aborda chiar si propunerea de desfiintare a monedei euro si de revenire la monedele anterioare uniunii monetare, scrie site-ul infowars.com, cel care urmareste indeaproape intalnirea care are loc zilele acestea in Elvetia. Se apropie sfarsitul monedei euro? Si – odata cu aceasta – va fi zguduita din temelii enorma constructie denumita Uniunea Europeana? Ramane de vazut. Oricum, argumentele celor care sustin renuntarea la euro sunt solide, mult mai solide decat ale celor, mai putin, care sustin mentinerea si chiar intarirea monedei unice europene. Efectele – oricat de intarziate – ale intanirii de la St. Moritz se vor face resimtite, chiar si prin fiorii provocati in zona euro. O alta criza, adaugata deja crizei existente si semnelor unei noi etape a crizei mondiale.
Stefan OLTEANU