Controale ale autorităţii vamale în Bazarul din Suceava

Inspectori vamali din cadrul echipelor mobile a  D.J.A.O.V. Suceava şi D.J.A.O.V. Botoşani sub coordonarea şi cu participarea echipelor mobile din cadrul Serviciului de Supraveghere Operaţiuni Vamale şi Mărfuri Accizabile  a D.R.A.O.V. Iaşi, au desfăşurat o acţiune de control în Bazarul din Suceava în cooperare  cu Inspectoratul de Jandarmi a judeţului Suceava.Acţiunea a avut ca obiectiv controlul pe linia combaterii evaziunii fiscale şi a comerţului ilicit cu produse accizabile şi produse de provenienţă extracomunitară. S-a verificat  modul de respectare a legislaţiei vamale şi fiscale în domeniu. Ca urmare a acestei acţiuni au fost aplicate 4 amenzi  contravenţionale în cuantum de 10.000 lei pentru deţinere şi comercializare de bunuri fără acte de provenienţă (din care 8.500lei au fost încasaţi pe loc) şi au fost confiscate mărfuri în valoare de peste 2.100 lei.

 

 

 

Adauga un comentariu

*