Pe DN 2 (E 85), în interiorul localităţii Filipeşti, jud. Bacău, G. Vasile Cosmin, de 29 ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism marca VW Polo cu direcţia de mers Roman-Bacău, a surprins şi accidentat pe numitul C. Mircea, de 66 ani, din com. Filipeşti, jud. Bacău, care s-a angajat în traversarea drumului, prin loc nepermis şi fără să se asigure.In urma accidentului a rezultat decesul lui C. Mircea.Soferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 178 Cod Penal şi au reţinut permisul de conducere al numitului G. Vasile Cosmin.Pe B-dul Unirii din mun. Bacau, în timp ce T. Dumitru de 63 ani, din mun. Bucuresti conducea autoturismul marca Dacia Logan, in zona iesirii de pe podul Serbanesti, pe fondul nepastrarii distantei regulamentare in mers, a intrat in coliziune cu un autoturism marca Toyota, condus de A. Constantin, de 57 ani, din mun. Bacau, care circula in fata sa.
In urma accidentului a rezultat vatamarea corporala a Catrinei A., de 72 ani, din com. Damienesti, pasager in autoturismul marca Toyota, careia la Spitalul Judetean de Urgente Bacau i s-a stabilit diagnosticul politraumatism prin accident rutier, contuzie cerebrala, traumatism vertebral cervical si lombar, discreta tasare T11 si T12 fara modificari, fara leziuni osoase post-traumatice. Poliţiştii au întocmit dosar penal.Un echipaj al Poliţiei Rutiere l-a depistat pe C. Neculai, de 50 de ani, din com Orbeni, in timp ce conducea auto marca Opel pe D.J. 119D, in interiorul localitatii Orbeni, avand o concentratie alcoolica de 0,93 mg/l alcool pur in aerul expirat.A fost condus la Spitalul Judetean Bacau, unde i-au fost recoltate probe biologice de sange in vederea stabilirii alcoolemiei.S-a întocmit dosar penal