Ce iluzii vând universităţile publice anonime viitorilor studenţi

Spun că formează specialişti căutaţi acum pe piaţa muncii, spun că investesc în cercetare şi că excelează în câteva domenii pe care le scot în faţă. Universităţile publice de talie mică nu se mulţumesc cu un statut regional, se vor europene şi competitive cu acestea. Vezi cum se vând versus unde sunt ele în realitate în clasamentele naţionale.

Universităţile funcţionează ca fabrici de bani legitimate social. Împart diplome cu generozitate studenţilor cu dare de mână. Dar universităţi sunt multe, cele publice-fie şi mai mici şi mai obscure-au credibilitate mai mare decât cele particulare (pentru siguranţa recunoaşterii diplomei), de aici şi numărul mare de candidaţi care vor să le urmeze cursurile. În acest context, concurenţa între universităţi  e din ce în ce mai agresivă, fiecare livând candidaţilor  un discurs autosuficient despre performanţă academică, cercetare ştiinţifică şi formare de specialişti de vârf.

Universităţile publice mici susţin că formează specialişti ceruţi acum pe piaţa muncii. În fapt, recrutorii avertizează că avem foarte puţini specialişti,semnificativ mai puţini decât poate absorbi piaţa în acest moment. Şi atunci, unde sunt „specialiştii”pe care îi formează aceste universităţi?

Invariabil, universităţile mici propovăduiesc investiţia strategică în cercetare ştiinţifică. Realitatea este descurajantă, însă, în cele mai multe cazuri. Iată de ce:

În top 10 instituţii româneşti după cercetare ştiinţifică relevantă, realizat de Asociaţia Ad Astra, figurează universităţile publice din Bucureşti, Cluj şi Iaşi. Abia în top 20 intră universităţile de stat din Timişoara, Braşov, Oradea şi Craiova.  Clasamentul universităţilor din România, după cercetare ştiinţifică relevantă la nivel internaţional, aici.

Continuarea aici (MONEY.RO)

Comentarii

  1. Ii admit si pe cazutii de la Bac pentru a-si realiza planul de scolarizare sau vor organiza un examen de pomina?

Adauga un comentariu

*