Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Bacău au fost sesizaţi că pe drumul sătesc din comuna Nicolae Bălcescu, s-a produs un accident rutier cu victimă. Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că Iulian T., de 24 de ani, din Moineşti, în timp ce conducea un autoturism pe drumul sătesc din comuna Nicolae Bălcescu, pe fondul neadaptării vitezei pe un drum acoperit cu pietriş, a piedut contolul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un podeţ din beton. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a minorului C. D., de 8 ani, din comuna Nicolae Bălcescu, pasager pe bancheta din dreapta faţă.

Minorul a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Adauga un comentariu

*