Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti, a intervenit pentru lichidarea unui incendiu în comuna Solonţ, sat Cucuieţi, la un adăpost pentru animale, aparţinând numitului L. I., în vârstă de 73 de ani. Adăpostul avea pereţii din paiantă şi acoperişul cu astereală din lemn şi învelitoare din tablă. În urma incendiului, care a avut drept cauză probabilă un trăsnet, au ars aproximativ. 40 de metri pătraţi din suprafaţa acoperişului şi circa1000 kgde plante furajere. Incendiul a fost stins în cooperare cu serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Solonţ. La locul intervenţiei s-a deplasat şi un echipaj S.M.U.R.D., care a acordat primul ajutor numitei L. M., în vârstă de 72 de ani. Aceasta prezenta arsuri de gradul I la antebraţul drept.