Braconieri prinsi in flagrant

În seara zilei de luni, 25 iulie, agentii de politie din cadrul Poliţiei Municipiului Moineşti au oprit pentru control un autoturism condus de Costel M.  La controlul autovehiculului au fost identificaţi  Alexandru C., de 52 de ani, din comuna Parjol, şi Vasilică M., de 33 de ani, din Comăneşti, iar în interior au fost găsite două arme de vânătoare, care îi apartin lui Marian M., acesta fiind deţinător legal. De asemenea, politistii au mai găsit o sacoşă din plastic care conţinea8,4 kgcarne proaspătă despre care Marian M. a spus că provine de la un căprior pe care l-a împuscat in comuna Parjol.Cele trei persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Moineşti, iar cele două arme de vânătoare si cantitatea de8,4 kgde carne au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârsirii infracţiunilor de braconaj la vânătoare şi uz de armă letală fără drept.

Adauga un comentariu

*