În urma acțiunilor desfășurate in noaptea de 3 spre 4 august, de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Bacău, au fost depistați în trafic pe Calea Republicii, doi conducători auto care se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Gelu C., de 41 de ani, avea o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar Cătălin N., de 32 de ani, 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cei doi au fost condusi la Spitalul Județean Bacău unde le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o imbibație alcoolică în sânge peste limita legală.