Sindicatele din invatamant cer ca notele la testele de evaluare sa fie secrete

Dupa ce la examenul de Bacalaureat de anul acesta s-a inregistrat cel mai scazut nivel de promovabilitate (44,47%), Ministerul Educatiei si-a propus, pentru anul scolar 2011-2012, sa elimine supraevaluarea la clasa, adica a notelor mari obtinute in mod nejustificat.
Secretarul de stat in Ministerul Educatiei, Oana Badea, spune ca nu este un secret pentru nimeni faptul ca foarte multi elevi primesc note mari in cursul anului si la examene se afla pentru prima data in fata unei evaluari standardizate care ii aduce cat mai aproape de adevar. Asadar, a anuntat ea, incepand cu anul scolar urmator, se doreste ca nivelul de pregatire al elevilor sa fie identificat de la inceputul primului semestru, in urma unor teste. „Testul initial se va aplica pe clase, pentru clasa I, a II-a, a IV-a, pentru romana, matematica si asa mai departe. Rezultatele vor fi analizate la nivelul scolii. Adica va fi o medie pe scoala, iar claselor vor fi incadrate, in functie de rezultate, la categoria sub media de scoala, la nivelul mediei sau peste aceasta medie”, afirma Oana Badea saptamana trecuta. Sindicalistii din invatamant sunt de acord cu ideea avansata de Ministerul Educatiei, de a introduce teste de evaluare pentru a determina nivelul de pregatire al elevilor, insa sunt de parere ca rezultatele la teste ar trebui sa fie secrete. Liviu Pop, secretarul general la Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), este de parere ca intai trebuie regandite programele scolare, iar testele introduse ulterior. „In momentul de fata se dau teste de evaluare la intrarea in fiecare ciclu, necazul este ca nu exista o standardizare a evaluarii la nivel national, adica fiecare scoala isi propune teste care evalueaza elevii de la 1-10. Masura trebuie introdusa dupa o standardizare a evaluarii. Este obligatoriu ca Ministerul Educatiei sa isi schimbe discursul din performanta scolara si progres scolar, diferenta este imensa. Cand aduci un elev de la 5 la 7 se numeste progres, performanta este doar pentru cei care au participat la olimpiade”, a declarat Liviu Pop, pentru Ziare.com. La randul sau, Marius Nistor, presedintele executiv al Federatiei sindicale Spiru Haret, sustine ca este de acord cu testele de evaluare pentru a stabili nivelul de pregatire al elevilor, insa si-ar dori si ca mai multe licee sa organizeze examene de admitere. „Odata ce avem examen de admitere avem si o selectie foarte riguroasa a elevilor. (…) Invatand din ce s-a intamplat din aest an, este clar ca pentru anul viitor, liceele se pot orienta mult mai bine”, a declarat acesta. Ambii sustin insa ca rezultatele la testele de evaluare nu ar trebui facute publice, pentru a nu se ajunge la discriminarea elevilor. „Personal, am propus ca rezultatele de la orice testare, si de la testele nationale si de la Bacalaureat sa fie exact ca si in Canada, publicate cu un cod, un cod pe care sa il stie doar absolventul. Se pot afisa notele, dar sa fie un cod cu numele prenumele tocmai pentru a proteja identitatea. Doar eu ca profesor trebuie sa stiu aceste note, iar aceste note imi spun clar unde se situeaza elevul pe langa alt elev pe care eu ca profesor trebuie sa il duc la un progres”, a declarat Liviu Pop. „Aceste rezultate sunt absolut necesare pentru profesori parinti si pentru elevi, nu pentru opinia publica, nu pentru a fi prezentate public. Parintele treubie sa fie constient care sunt posibilitatile copilului si sa tina cont de indrumarea unui cadru didactic, stiu ca orice parinte isi doreste ce e mai bun pentru copil isi doreste un copil intr-un Colegiu National sau in invatamantul universitar, dar de la a-si dori la se putea realiza calea este destul de lunga”, a spus si Marius Nistor.

Adauga un comentariu

*