În prima jumătate a anului, poliţiştii au declinat în favoarea parchetelor aproape 650 de dosare penale, potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Române. În aceste dosare au fost cercetate peste 2.000 de persoane, pentru aproape 3.100 de infracţiuni legate de corupţie. Numărul infracţiunilor declinate în favoarea parchetelor a crescut faţă de 2010, de la 990 la peste 1.400.Totodată, în primele şase luni ale anului, în domeniul administraţiei publice au fost deferite parchetului aproape 580 de persoane, cercetate în 183 de dosare penale, pentru comiterea a aproape 900 de infracţiuni. Rezultatele Direcţiei de Investigare a Fraudelor au fost apreciate şi de experţii europeni, în Raportul privind progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. In semestrul I al acestui an, lucratorii Inspectoratului de Politie al Judetului Bacau, in urma acțiunilor întreprinse, au solutionat 43 dosare penale complexe, au constatat 265 infracțiuni, au declinat 12 dintre ele, au aplicat 277 contravenții. Valoarea bunurilor indisponibilizate a fost de 423.196 lei.