La Biserica Sf. Dumitru au fost sfintite icoanele imparatesti

La Biserica Sf. Dumitru de la Narcisa, duminica slujba a inceput cu oficierea Sfintirii Apei si a continuat cu ceremonia sfintirii celor doua icoana imparatesti, icoana Mantuitorului si icoana Maicii Domnului, doua icoane superbe, lucrate in spectaculoasa dar atat de migaloasa arta a mozaicului. Parintele paroh Ioan Plescau a facut precizarea, imediat dupa oficierea slujbei de sfintire, ca icoanele proaspat sfintite, situate de-o parte si de alta a usilor imparartesti, sunt primele din seria icoanelor ce vor impodobi catapeteasma, icoane care vor fi realizate de acelasi artist, in aceeasi tehnica a mozaicului. Mentionam ca, atat prin dimenisunile sale impresionante, prin maiestria si originalitatea sculpturilor, cat si prin stralucirea cu totul aparte pe care i-o vor da structura mozaicala a icoanelor, catapeteasma Bisericii Sf. Dumitru de la Narcisa va constitui un deosebit punct de atractie pentru credinciosii ortodocsi de pretutindeni. Sa mai mentionam si faptul ca icoanele imparatesti au fost sfintite duminica, 14 august, care este si ziua de nastere a parintelui Ioan Plescau, moment marcat, de altfel, cu multa caldura de miile de credinciosi prezenti in biserica si in curte, care i-au cantat din suflet „Multi ani, traiasca!” Iar duminica seara, adunati din nou in biserica, credinciosii au cantat prohodul Maicii Domnului, prefatand astfel Marea Sarbatoare a Praznicului Adormirii Maicii Domnului, de luni, 15 august.

Adauga un comentariu

*