Laurențiu C., de 27 de ani, care conducea un autoturism pe DN 2, în interiorul localității Sascut, nu a acordat prioritate de trecere lui Costică C., de 57 de ani, angajat regulamentar în traversarea străzii prin loc semnalizat, acroșandu-l. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au acordat îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. A fost întocmit dosar penal sub aspetul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.