Pe fondul neadaptării vitezei la conditiile de drum și a consumului de alcool, Robert G., de 39 de ani, care conducea un autoturism pe DN 11, în localitatea Oituz, a pierdut controlul direcţiei, a intrat pe contrasens şi a acroşat un autoturism parcat în afara carosabilului. În urma accidentului conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 1,72 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit pe numele lui Robert G. dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are o concentrație mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge. Pe fondul conducerii sub influenţa băututrilor alcoolice, un bărbat de 47 de ani, care se deplasa cu un moped pe strada Arcadie Şeptilici din Bacău, s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă. Mopedistul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.