Vasile B., de 22 de ani, din comuna Helegiu, conducea un moped în comuna Urechești, moment în care a încercat să evite impactul cu un autoturism care circula din sens opus și care a virat pe un drum lateral prin fața sa. Mopedistul a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului mopedului și a pasagerului acestuia, care au fost transportați la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale. Atât conducătorul autoturismului cât şi conducătorul mopedului au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.