A abandonat pasagerul rănit şi a părăsit locul accidentului

In noaptea de vineri, 26, spre sambata, 27 august,  în jurul orei 00.30, pe strada Republicii din municipiul Bacău s-a produs un eveniment rutier cu victimă. Poliţiştii au stabilit în urma cercetărilor efectuate la faţa locului că un autoturism ce se deplasa spre centrul municipiului Bacău pe fondul neadaptării vitezei, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public şi cu un copac de pe marginea părţii carosabile. După producerea evenimentului conducătorul auto a părărăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie. Pasagerul din autoturism a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale. Din verificări s-a stabilit că autoturismul aparţine unui bărbat de 31 de ani din Bacău iar poliţiştii efectuează cercetări în vederea depistării conducătorului auto.A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. În România legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani pentru conducătorul  auto care părăseşte locul producerii unui accident de circulaţie în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale a unor persoane, fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei, iar condamnarea de către instanţa de judecată a conducătorului auto aflat în această situaţia atrage şi anularea permisului de conducere.

 

Adauga un comentariu

*