Vicepresedintele ANRP, arestat pentru coruptie!

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), Remus Virgil Baciu, a fost arestat pentru că ar fi primit peste 400.000 de lei în schimbul urgentării soluţionării anumitor dosare de despăgubire a unor foşti proprietari de imobile naţionalizate.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează acte de urmărire penală faţă de inculpatul Remus Virgil Baciu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), cu rang de subsecretar de stat, pentru trafic de influenţă şi faţă de Camelia Teodora Andruşenco, persoană fără calitate specială, pentru complicitate la trafic de influenţă. Potrivit DNA, în perioada iunie-august 2011, inculpatul Baciu Remus Virgil, în calitate de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), cu rang de subsecretar de stat, a pretins, prin intermediul coinculpatei Andruşenco Camelia Teodora, de la patru persoane îndrituite la despăgubiri în baza Legii 10/2001 (privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989) o sumă de bani reprezentând aproximativ 15 la sută din valoarea despăgubirilor acordate de către ANRP , pentru a face demersuri în sensul urgentării soluţionării dosarelor de despăgubiri şi remiterii despăgubirilor cuvenite, prin convertirea sumei de bani în acţiuni la Fondul Proprietatea. Valoarea terenului asupra căruia persoanele obţinuseră drept de proprietate, cu suprafaţă de 7.180 metri pătraţi, situat în municipiul Bucureşti, a fost stabilită la suma de 36.589.160 lei (echivalentul a 10.482.800 deeuro), iar prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD) din ianuarie 2007, se aprobase plata către titulari a sumei menţionate. Concret, în cursul lunii august, inculpatul Baciu Remus Virgil a primit, prin intermediul inculpatei Andruşenco Camelia Teodora, suma de aproximativ 400.000 lei de la învinuita Androne Elisabeta, iar în ziua de 8 august 2011, suma de aproximativ de 450.000 lei de la învinuita Stan Valeria, în scopul menţionat. De asemenea, în cursul zilei de 24 august 2011, inculpata Andruşenco Camelia Teodora a primit de la învinuitele Albu Elena şi Vişan Petra, prin intermediul celei din urmă, suma totală de 927.000 lei. În ziua de 26 august 2011, inculpata Andruşenco Camelia Teodora s-a întâlnit cu inculpatul Baciu Remus Virgil, căruia i-a remis, ca obiect al infracţiunii de trafic de influenţă, suma de 400.900 lei provenită din cei 927.000 lei primiţi de coinculpată în împrejurările prezentate mai sus, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. Inculpaţilor Baciu Remus Virgil şi Andruşenco Camelia Teodora li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar la data de 27 august 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora. La data de 28 august 2011, Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi pentru 29 de zile. În cauză se efectuează cercetări şi faţă de învinuitele Albu Elena, Vişan Petra, Androne Elisabeta şi Stan Valeria, pentru cumpărare de influenţă. Procurorii anticorupţie au beneficiat de sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al Jandarmeriei Române. Într-un alt dosar, Remus Virgil Baciu a fost trimis in judecată într-un alt dosar pentru luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, în 19 octombrie 2007.

Adauga un comentariu

*