O minoră nesupravegheată, de 11 ani din Buhuși s-a angajat în traversarea neregulamentară și în fugă a străzii, moment în care a fost surprinsă și accidentată de un autoturism condus de către Ciprian D., de 22 de ani. Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ. Victima a fost transportată la Spitalul Buhuși pentru îngrijiri medicale, iar ulterior a fost transportată la Spitalul Județean Bacău, unde a rămas internată. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Un minor de 7 ani nesupravegheat, din comuna Hemeiuș, s-a angajat în traversarea străzii în fugă și fără să se asigure, moment în care a fost surprins și accidentat de către Cosmin A., de 22 de ani, care conducea un autoturism pe D.N. 2G, în interiorul localității Mărgineni. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a minorului care a fost transportat la Spitalul Județean Bacău, pentru îngijiri medicale, fiind necesară internarea acestuia. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ. A fost întocmit dosar penal. Traversarea neregulamentară și în fugă a fost cauza accidentării unei minore de 16 ani, din comuna Târgu Trotuș, de către un autoturism condus de Valentin B. care circula pe D.N. 12A. In urma accidentului minora a suferit vătămări corporale și a fost transportată la Spitalul Onești pentru îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea ei.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ. Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.