Preşedintele ANMDM, Daniel Boda, deferit justiţiei pentru mită
Preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM), Daniel Boda, a fost deferit justiţiei pentru că ar fi primit mită 5.000 de euro pentru a dispune restituirea autorizaţiei de funcţionare a unei societăţi de distribuire medicamente.
Daniel Boda, fiul analistului politic Iosif Boda, este acuzat de luare de mită în formă continuată, el urmând a fi judecat alături de Săndel Alexandrescu – fost administrator al SC IOANA MED FARM SRL Ştefăneşti, judeţul Argeş, acuzat de dare de mită în formă continuată şi instigare la dare de mită, soţia acestuia, Anca Elena Alexandrescu – director executiv în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, acuzată de complicitate la dare de mită în formă continuată, Raluca Eugenia Neagoe (fostă Popa) – consilier juridic în cadrul SC IOANA MED FARM SRL, acuzată de complicitate la dare de mită în formă continuată. Totodată, au fost trimişi în judecată Alexandru Dumitrescu – farmacist primar cu atribuţii de inspector în cadrul ANMDM-Departamentul Inspecţie Farmaceutică, acuzat de luare de mită şi fals intelectual, Ioan Sorin Chiroiu, acuzat de dare de mită, Ionuţ Cosmin Banu – conducător auto în cadrul SC IOANA MED FARM SRL, acuzat de mărturie mincinoasă şi Luiza Adriana Măsgaciu – contabil-operator facturare în cadrul SC IOANA MED FARM, acuzată de mărturie mincinoasă.Potrivit procurorilor anticorupţie, în 8 septembrie 2010, la SC IOANA MED FARM SRL Ştefăneşti, administrată de inculpatul Alexandrescu Săndel, a avut loc o inspecţie inopinată efectuată de angajaţi din cadrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) având ca obiect verificarea activităţii de distribuţie angro de medicamente de uz uman. Deficienţele constate de inspectori au atras amendarea societăţii şi suspendarea autorizaţiei de distribuţie angro. Pentru ca autorizaţia să îi fie restituită, în lipsa remedierii neregulilor, Alexandrescu Săndel împreună cu soţia sa Alexandrescu Anca Elena au decis să remită sume de bani preşedintelui ANMDM. Astfel, în zilele de 10 septembrie şi 21 septembrie 2010, Boda Daniel, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, a primit suma totală de 5.000 euro de la inculpatul Alexandrescu Săndel, prin intermediul soţiei sale, inculpata Alexandrescu Anca Elena, pentru a aproba efectuarea unei noi inspecţii la sediul SC IOANA MED FARM SRL Ştefăneşti prin care să se constate, în mod nereal, remedierea deficienţelor, ulterior să fie ridicată măsura suspendării activităţii societăţii menţionate şi să fie restituită autorizaţia de funcţionare. Banii au fost puşi la dispoziţie cu sprijinul inculpatei Neagoe Raluca Eugenia.În 23 septembrie 2010, după efectuarea unei noi inspecţii la SC IOANA MED FARM SRL menite să constate remedierea deficienţelor, Dumitrescu Alexandru, în calitate de inspector în cadrul ANMDM, a întocmit un raport în care a menţionat, în mod nereal, că deficienţele majore identificate în cursul inspecţiei inopinate din 8 septembrie 2010 au fost remediate. La data de 4 octombrie 2010, inculpatul Dumitrescu Alexandru a primit de la inculpatul Alexandrescu Săndel, prin intermediul inculpatului Chiroiu Ioan Sorin, suma de 2.000 lei, în baza unei înţelegeri prealabile survenite în perioada desfăşurării controlului. Ulterior, pe baza raportului favorabil întocmit de inspector, preşedintele ANMDM a restituit autorizaţia de funcţionare societăţii IOANA MED FARM SRL.”Fiind audiaţi în calitate de martor în prezenta cauză, inculpaţii Banu Ionuţ Cosmin şi Măsgaciu Luiza Adriana au făcut afirmaţii mincinoase ori nu au spus tot ce ştiu referitor la împrejurările relevante asupra cărora au fost întrebaţi de procurori, menţinându-şi aceeaşi atitudine chiar şi după prezentarea materialului de urmărire penală”, spune DNA.