De la 1 septembrie, becurile de mai mult de 40 de wati vor dispărea de pe piaţă. Dar cine oare a zămislit această schimbare în viaţă noastră de zi cu zi, se întreabă Dagens Nyheter – citat joi de Presseurope -, care adaugă că în ţările din Cercul Arctic această măsură este destul de prost primită.
Becurile de 60 şi 75 wati vor fi trecute pe lista neagră în Suedia şi în întreaga Uniune Europeană. Utilizarea lor nu este interzisă, dar aceste becuri nu vor mai putea fi „puse pe piaţă”, în jargonul birocraţiei. Rareori vreo decizie a Uniunii Europene va fi avut consecinţe atât de tangibile asupra vieţii cetăţenilor. În Suedia, ca şi în alte ţări apropiate de Cercul Arctic, impactul acesteia va fi resimţit mai ales atunci când serile vor fi şi mai stranii decât de obicei, sub lumina macabră a becurilor economice cu consum redus de energie. În plus, scrie sursa citată, este rezonabil să ne întrebăm dacă a fost înţelept să se ordone dispariţia becurilor clasice pentru a introduce pe piaţă becuri care utilizează mai puţină energie dar care pot conţine mercur, un element chimic periculos/ Nu este nevoie să fii un expert pentru a vedea că această decizie riscă să pună probleme noi pentru mediul înconjurător. Este surprinzător aşadar că aceste decizii de primă importanţă sunt luate fără nicio dezbatere publică. Deoarece soarta becurilor nu a fost pecetluită de politicieni – ci de funcţionarii de la Bruxelles. La sfârşitul verii anului 2003, Margot Wallström, care era atunci comisar european pentru mediu, a prezentat o nouă directivă privind „eco-strategia” europeană. Ea s-a exprimat în favoarea unei legi care să impună instalarea de echipamente de luminat mai eficiente energetic pe întreg teritoriul UE, dar directiva nu dezvăluia niciun detaliu. La acea vreme, propunerea lui Margot Wallström a fost întâmpinată cu păreri mai degrabă favorabile. După mai multe negocieri în Consiliul de Miniştri şi votul Parlamentului European, legislaţia UE asupra eco-strategiei a fost adoptată (în 2005) înainte de a fi transpusă în legislaţia suedeză (în 2008) şi în dreptul altor ţări membre. Până atunci, politicienii luau deci parte şi îşi dădeau acordul. Dar problema este întotdeauna în micile obstacole. Ce lumină, ce putere şi ce limite trebuia să stabilească UE pentru becuri şi cum trebuia ea să gestioneze eventuala dispariţie a produselor anterioare? Toate aceste probleme aparent tehnice, dar, de fapt, extrem de politice, au fost încredinţate unui comitet de funcţionari naţionali, întruniţi la Bruxelles. Câţiva ani mai târziu, funcţionarii au găsit un acord. Un regulament (nr. 244/2009), care reglementează în detaliu standardele aplicabile becurilor în cadrul Uniunii, a fost aprobat, cu efect imediat în întreaga UE. În timpul negocierilor de la Bruxelles, autoritatea energiei a convocat o serie de întâlniri, seminarii şi audieri. Decizia a fost deci luată în circuit închis. Problema becurilor pare să privească numai experţi, întreprinderi şi grupuri de presiune. Nu a existat nicio dezbatere publică care ar fi permis să se discute şi să se cântărească avantajele şi dezavantajele acestei schimbări. O multitudine de legi au fost create astfel în Europa. „Spiritul de comitet”, care implică faptul că funcţionarii sunt cei care conduc UE, a fost de altfel puternic criticată anul acesta. Să sperăm că procesul legislativ se va deschide mai mult în viitor. Tratatul de la Lisabona prevede anumite evoluţii în direcţia bună – şi ar fi momentul în sfârşit! Deoarece după becuri, aşteaptă la coadă alte regulamente. Acum, aspiratoare, ventilatoare, maşini de cafea, uscătoare de rufe şi o grămadă de alte produse trebuie să fie etichetate „eco-realizate” în UE. Şi dacă nu vrem ca flacăra democraţiei să se clatine şi în UE, cetăţenii săi ar trebui să participe la luarea deciziilor care le afectează viaţa de zi cu zi şi viitorul Uniunii, conchide sursa citată.
