Numărul cetăţenilor Uniunii Europene condamnaţi în Marea Britanie s-a triplat după 2007, de la aderarea României şi Bulgariei, românii fiind pe locul doi ca număr al condamnărilor în 2010, după polonezi, potrivit datelor de la Ministerul britanic de Interne.Începând din 2007, numărul cetăţenilor UE care sunt pedepsiţi pentru încălcarea legii în Marea Britanie a crescut de peste trei ori, anul acesta fiind preconizat un record de 33.000 de condamnări, scrie dailymail.co.uk.
Dar din cauza reglementărilor UE şi a legii laburiste privind drepturile omului, oficialii britanici întâmpină dificultăţi cu privire la expulzarea infractorilor europeni după ispăşirea pedepselor, notează Daily Mail.
Potrivit ultimelor date de la Ministerul britanic de Interne, 27.563 de cetăţeni UE au fost condamnaţi în 2010, faţă de 10.736 în 2007. Cu toate acestea, numai 1.480 de cetăţeni europeni au fost expulzaţi din Marea Britanie anul trecut.
Prima ţară ca număr al infractorilor este Polonia, ai cărei cetăţeni au strâns 6.777 de condamnări în Marea Britanie, urmată de România, cu 4.343. Bulgarii au comis 296 de infracţiuni în 2010.
Numărul total al condamnărilor începând din 2007 este de 109.568. Acest număr include cele 19.164 de condamnări din primele şapte luni ale lui 2011, cifră care permite să se preconizeze un total record de 33.000 până la sfârşitul anului.
România şi Bulgaria au aderat la UE în 2007, la trei ani după Polonia şi alte state est-europene.
„Această creştere uluitoare a numărului de infracţiuni comise de cetăţeni UE în Marea Britanie după ce Bulgaria şi România au aderat la UE subliniază costurile ascunse ale extinderii UE, care trebuie dezbătute adecvat”, a apreciat parlamentarul conservator Dominic Raab.
Statisticile astea sant permise doar pt.cetateni europeni.
Traiesc in Londra de multi ani,si nu ai sa gasesti statistici din astea despre babuinii care recent au ars,pradat totul pe aici,care fac cele mai groaznice crime si baga cutitul in tine pt,un I-Phone.
Pentru ca nu e political corect.
De asemenea din toate infractiunile astea nici 0.5 la suta nu sant facute de romani,ci de fratii nostri rromi.
Romanii au construit stadionul olimpic si tot romanii vor intampina pe cei ce vor veni la olimpiada,
deja s-au angajat 5000 de romani security-guards.
Romanii lucreaza la cladirea „Shard”(Achia),care va fi cea mai inalta din Europa cand va fi gata.
La compania mea,care se ocupa de renovarea celebrului metro londonez din 600 de angajati,circa 400 sant romani.cativa chiar menageri.
Femeile domina industria hoteliera,cameriste,e drept dar sant cele mai cautate pt.harnicia lor,si oricum mai mult de 5,85 pound pe ora cat e minimul pe economie nu sant platite,aici nimeni nu se joaca cu legea ca in Romania.
Romaneste auzi vorbindu-se pt.tot,si marea majoritate o duc bine,pt ca munca grea e rasplatita si bagata in seama.
Singura data cand vorbim intre noi engleza,e cand ne vin rudele si-i ducem sa le aratam Londra.Pt ca in punctele turistice e plin de fratii nostri,rromii,la furat,cersit sau cu hacordeonu.
Daily Mail e o fituica de 2 lei,tabloid rasist pe care nu-l baga nimeni in seama.
Noi o ducem bine,multumim lui Dumnezeu…singura veste rea pt romanii din tara e ca vrem sa ne vindem casele din Romania,sa taiem orice legatura si sa ne cumparam case pe aici,sa nu mai platim chirie,care e enorma.
Si nu vrem sa taiem legaturile ca am iubi mai putin tara,doar neam scarbit de politicieni mincinosi,de militienii care sadic vor sa ne puna amenzi cand de sarbatori venim incarcati in tara,si de ex comunisti afaceristi