I. Gheorghe, din comuna Cleja, în timp ce conducea un tractor pe drumul comunal, a intrat în coliziune cu un autoturism, care staţiona regulamentar pe partea dreaptă a părţii carosabile. În urma testării celor doi conducători auto cu aparatul etilotest, a rezultat o alcolemie de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru C. Valentin, conducătorul autoturismului, respectiv 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru I. Gheorghe. Din verificările efectuate polițiștii au mai stabilit și că I. Gheorghe nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. S-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări față de I. Gheorghe sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice.