Imnul naţional va fi intonat obligatoriu, în fiecare zi de luni, în toate sălile de clasă din învăţământul primar şi gimnazial, iar drapelul va fi arborat permanent deasupra tablei de scris din clase, potrivit unei propuneri legislative depuse la Senat şi iniţiate de deputatul PDL Maria Stavrositu. Prin această propunere legislativă se modifică două articole ale Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. Astfel, se modifică articolul 2, litera b), care în noua formă prevede că drapelul României se arborează în mod permanent la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură, „precum şi în fiecare sală de clasă din învăţământul primar şi gimnazial, deasupra tablei de scris”. De asemenea, se modifică articolul 10 litera g), care prevedea că imnul naţional al României se intonează la începutul programului zilnic în şcolile primare şi gimnaziale şi care devine „imnul naţional al României se intonează obligatoriu, în fiecare zi de luni, în toate sălile de clasă din învăţământul primar şi gimnazial”. Potrivit expunerii de motive, propunerea legislativă „creează cadrul legal necesar conştientizării de către elevi a importanţei simbolurilor naţionale în afirmarea identităţii ţării noastre, prin expunerea şi folosirea acestora în mod continuu, într-un cadru instituţional”. Si când te gândeşti că totul a pornit de la meciul de tristă amintire România – Franţa, când Marcel Pavel l-a ascos pe Traian (împăratul Romei – n.n.) din textul imnului nostru naţional ! Lung prilej de vorbe şi de ipoteze …