Crestinii ortodocsi si catolici praznuiesc Inaltarea Sfintei Cruci – zi de post

Inaltarea Sfintei Cruci, praznuita pe 14 septembrie, este cea mai veche sarbatoare inchinata Crucii. Pe locul descoperirii Sfintei Cruci, imparatul Constantin cel Mare a zidit o biserica a carei tarnosire a avut loc pe 13 septembrie 335. Data de 13 septembrie nu este o zi intamplatoare, daca tinem seama ca aceasta era ziua inaugurarii templului lui Jupiter de pe colina Capitoliului din Roma. Tarnosirea bisericii ridicata pe locul statuii lui Jupiter, era semnul biruintei crestinismului asupra paganismului. Cu ocazia tarnosirii a avut loc si instalarea Lemnului Sfintei Cruci in noul locas. Astfel, punctul de plecare al cultului public si oficial al Sfintei Cruci a fost sfintirea acestei biserici.

Racla cu lemnul Sfintei Cruci a fost luata de regele persan Cosroe in anul 614, cand a cucerit Ierusalimul. Ea a fost recuperata de imparatul Heraclius si depusa in Biserica Sfantului Mormant. Pe 14 septembrie 630, patriarhul Zaharia va inalta din nou Sfanta Cruce in fata poporului. Astfel, in ziua de 14 septembrie sarbatorim amintirea a doua evenimente: aflarea crucii pe care a fost rastignit Hristos si aducerea ei de la persi.

Fragmente din Sfanta Cruce Fragmente din Sfanta Cruce sunt prezente in Biserica Sfantului Mormant de la Ierusalim, in Germania (Limburg an der Lahn), Belgia (Colegiul „Sf. Cruce” din Liege), Spania (Santo Toribio de Liebana), Franta (Saint Sernin de Toulouse; Capela „La Vraie-Croix” din Morbihan, Bretania; Anjou), la Biserica „Sfantul Vasile cel Mare” de pe Calea Victoriei, in manastirile Tiganesti si Caldarusani, la Manastirea „Panaghia Soumela” – Veria, Grecia si la Manastirea Xiropotamou (Muntele Athos), potrivit crestinortodox.ro.

Adauga un comentariu

*