Şoferii cu domiciliul în România nu vor mai putea conduce maşini înmatriculate în alte state, inclusiv în Bulgaria, decât pentru o perioadă de 90 de zile şi nu mai mult de trei luni pe an, prevede un proiect de act normativ pentru modificarea legii circulaţiei pe drumurile publice.
„Autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state deţinute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul, reşedinţa ori rezidenţa în România nu pot fi conduse pe drumurile publice decât pe o perioadă de maxim 90 de zile de la data dobândirii titlului şi nu mai mult de 90 de zile într-un an calendaristic”, prevede proiectul de modificare a legii circulaţiei pe drumurile publice, pus în dezbatere publică de Ministerul Administraţiei şi Internelor. Excepţie de la prevederile acestui articol fac autovehiculele înmatriculate pe numele persoanelor care le conduc în România, cele de transport rutier public de mărfuri ori transport în regim de închiriere sau serviciu de închiriere, conduse de persoane fizice în aflate în raporturi juridice de muncă cu persoanele pe numele cărora sunt înmatriculate acestea şi cele utilizate în baza unui contract de leasing. Modificările actului normativ vin în contextul în care, după aderarea României la Uniunea Europeană numărul autoturismelor înmatriculate în alte state care circulă pe teritoriul României a crescut simţitor, se arată în expunerea de motive a actului normativ de modificare a legii circulaţiei pe drumurile publice. „Fenomenul a devenit mai pregnant în ultimii doi ani, când, cetăţenii români au indentificat posibilitatea înmatriculării facile cu costuri mici a autovehiculelor pe numele unor persoane fizice sau juridice în special din Republica Bulgaria”, arată expunerea de motive a actului normativ. „Utilizatorii unor astfel de vehicule înmatriculate în alte state sunt tentaţi să încalce în mod frecvent normele rutiere şi chiar să comită accidente de circulaţie şi să părăsească locul faptei mizând pe dificultăţile întâmpinare de autorităţi pentru identificarea şi sancţiunarea sau tragerea lor la răspundere”, se mai arată în document, precizându-se că, în 2009, în peste 10 la sută din accidentele grave au fost implicate maşini înmatriculate în Bulgaria sau în străinătate.
Daca erau impozitele si taxele de inmatriculare mai mici … nu aparea fenomenul cu Bulgaria. Dar sa o luam si noi logic … salariu de 600 RON, taxa de inmatriculare 2000-3000 EURO, pentru o masina de 1200-1300 EURO. Cam ce sanse sa ai la 600 RON salariul, sa-ti fi permis o masina de 1200-1300 EURO, si sa platesti 3000 EURO taxa? Ma aflu intr-o situatie asemanatoare. Mi-am cumparat o masina fabricata in 2000 (RAR-ul sustine ca este EURO2), cu toate ca ea are in acte emisia de CO2 (CO2-ul nu este trecut in acte NON-EURO, EURO1, EURO2, doar de la EURO3 incolo), si am taxa de poluare 1700 EURO (masina a costat 1300 EURO). Aceeasi masina, acelasi motor (1.4), dar fabricatie 1994, plateste taxa 600 EURO. Si legea zice „Poluatorul plateste”. Acum intreb si eu … care e poluatorul in cazul asta? 1994 sau 2000? Aceasta lege este gandita de un idiot cretin dobitoc incompetent, adica un UNGUR pe nume Borbely. Si uite asa o inmatriculez pe Bulgaria (cu rezidenta), deci voi aparea proprietar in cartea masinii, si uite asa voi circula fara probleme, si Borbely o va lua fix in bot, cum a mai luat-o de atatea ori, si o va mai lua in continuare, deoarece „unde-i nu-i cap, vai de picioare”.
That was pretty good. I noicte the little shout out to you. I’m the same way when it comes to ties. I still have to look up a guide on the internet and keep one already tied hanging in the closet. Ah the daily routine, I don’t think I can ever be content with having one.