Zilele Muzicii Contemporane, la a XXV-a editie!

Filarmonica “Mihail Jora” din Bacau va gazdui in perioada 4 – 7 octombrie 2011 cea de-a XXV-a editie a Festivalului International “Zilele Muzicii Contemporane”, eveniment de traditie, ce va fi organizat in acest an in colaborare cu Escuela de Composicion y Creation d’Alcoi (ECCA), din Spania. Festivalul se desfasoara cu sprijinul Ministerului Culturii si Patrimoniului National, al Consiliului Judetean si al Primariei municipiului Bacau. Programul recitalurilor si concertelor din cele patru zile de festival este structurat tematic in patru sectiuni: “Intre valoare si succes”, “Intre traditie si modernitate”, “Intre sacru si profan” si “Intre noi si Bacovia”, ultima seara fiind dedicata aniversarii a 130 de ani de la nasterea poetului bacauan George Bacovia. Festivalul va fi deschis marti, 4 octombrie, ora 18.30, de Ansamblul “Archaeus” care, sub bagheta maestrului Liviu Danceanu, va sustine un concert dedicat compozitorului spaniol Javier Darias si Scolii de la Alcoi. Dupa aceasta seara, intitulata “Intre valoare si succes”, festivalul va continua miercuri, de la aceeasi ora, cu un recital “Intre traditie si modernitate”, sustinut de binecunoscutii coponentii binecunoscutei formatii Trio “Syrinx”. Compozitorul Viorel Munteanu va lansa in debutul intilnirii al patrulea disc din colectia “Muzica de camera”. Seara de joi se va plasa “Intre sacru si profan”, cu un concert al pianistului Horia Maxim, acompaniat de orchestra simfonica bacauana, sub conducerea maestrului Ovidiu Balan. Editia 2011 a festivalului se va incheia cu o seara “Intre noi si Bacovia”, in care mezzosoprana Antonela Bârnat si pianista Ozana Kalmuski Zarea vor interpreta lucrari pentru voce si pian ale compozitorilor Mihail Jora si Felicia Donceanu, dupa care va urma recitalul grupului Trio “Ateneu”.

Adauga un comentariu

*