Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Buhuși s-au sesizat din oficiu că Iulian A., de 31 de ani din Buhusi, Ion Gabriel D., de 22 de ani și Constantin D., de 34 de ani, ambii din comuna Blagești, l-au amenințat cu un cuțit și cu o sabie pe Mihai R., de 53 de ani din Buhuși, și au tulburat grav ordinea și liniștea publică în incinta a două societăți comerciale.Față de cei trei tineri a fost luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, amenințare și port ilegal de armă albă. Cei trei au fost prezentați Parchetului și Judecătoriei Buhuși cu propunere de arestare preventivă, iar instanța a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. Polițiștii din stațiunea Tg. Ocna au fost sesizați, la data de 02.10.2011, în jurul orei 20.30, despre faptul că într-un bar din localiate a avut loc un scandal. O patrulă de sigurnață publică s-a deplasat în cel mai scurt timp la fața locului și din verificările efectuate polițiștii au stabilit că pe fondul consumului de băuturi alcoolice G. Ionel Lucian, de 33 ani şi C. Daniel Cosmin, de 25 ani, i-au lovit pe R. Ştefan de 27 ani şi pe L.Diana de 22 ani şi au distrus componente de mobilier şi bunuri din bar, precum şi parbrizul autoturismului lui R. George, care se deplasa pe strada Mr. Roşiţă în momentul scandalului. Polițiștii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări față Lucian G. și Cosmin C. sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de lovire, distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri. |