Elevii işi desemnează reprezentanţii
Startului fiecărui an şcolar înseamnă pentru elevii liceelor din toată ţara desemnarea reprezentanţilor in Consiliul Şcolar al Elevilor. Astfel, fiecare instituţie de învăţământ liceal (IX-XII/XIII) va organiza între 10 şi 22 octombrie 2011 alegeri pentru desemnarea preşedintelui, a vicepreşedinţilor, a secretarului şi a responsabililor pe cele cinci departamente, procesul desfăşurându-se conform calendarului pe care îl stabileşte fiecare Consiliu Judeţean al Elevilor. Elevii care doresc să işi reprezinte colegii şi să se implice ca lideri in activităţi extraşcolare trebuie să fie din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a şi trebuie să işi depună candidatura pentru funcţiile din liceul lor până pe data de 8 octombrie 2011 inclusiv, pe WEDU.ro, plaforma oficială a Consiliului Naţional al Elevilor. Aceştia vor fi votaţi de către toţi elevii din şcoala în care aceştia candidează, atât de la gimnaziu, cât şi de la liceu. Consiliul Judeţean al Elevilor Bacău monitorizează şi răspunde pentru respectarea alegerilor democratice din cele 35 instituţii de învăţământ în care există Consiliul Şcolar al Elevilor, centralizând pe site-ul official www.cjebacau.ro datele de desfăşurare a procesului de vot în fiecare liceu. De asemenea, votul va fi asistat în fiecare şcoală de către doi observatori din partea Biroului Executiv al CJE Bacau. Metodologia alegerilor şi regulamentul Consiliului Elevilor se găsesc pe site-ul CJEBacau.ro. Ghingheş Cristian, prim-vicepreşedinte CJE Bacau şi responsabil cu alegerile în şcolile din judeţul Bacău: Între 9 şi 10 octombrie vor fi validate dosarele în fiecare şcoala de către actualul Birou Executiv al Consiliului Şcolar al Elevilor, alături de consilierul educativ. Perioada campaniei electorale coincide cu alegerile propriu-zise: 11 octombrie – 21 octombrie 2011. Consilierul educativ anunţă calendarul alegerilor, împreună cu actualul preşedinte de Consiliu Şcolar. Data de desfăşurare a alegerilor va fi anunţată pe site-ul CJEBacau.ro, până pe 11 octombrie, când incep alegerile. Consiliul Judeţean al Elevilor Bacău str. Oituz,, nr. 24,, Bacău, România. e–maiill:: bacaucjje@yahoo..com websiite:: www..cjjebacau..ro
Preşedintii aleşi in Consiliile Şcolare ale Elevilor vor deveni membri cu drept de vot în Consiliul Judeţean al Elevilor.
Dupa ce vom avea Consiliile Şcolare alese, în data de 31 octombrie 2011 vom organiza o şedintă la Inspectoratul Şcolar Judeţean cu caracter de Adunare Generală a Consiliului Judeţean al Elevilor Bacău cu noii preşedinti de CŞE alesi. Atunci va avea loc votarea preşedinteului, a vicepreşedinţilor, a secretarului şi a celor cinci directori de departamente în organizaţia judeţeană a Consiliului Elevilor – precizează Cristian Ghinghes, vicepreşedinte CJE Bacau. Consiliul Judeţean al Elevilor Bacău este unul dintre cele mai puternice consilii ale elevilor din ţară, organizând în anul şcolar 2010 – 2011 peste 20 de activităţi în care au fost implicaţi mii de elevii la nivelul instituţiilor de învăţământ băcăuane. Activitatea organizaţiei băcăuane a fost reconoscută prin cele două premii obţinute recent: Locul I la Concursul Naţional de la Tulcea şi Premiul pentru Cel mai de impact proiect –Marşul anti-etnobotanice din 9 mai 2011- în cadrul Şcolii de Vară a Consiliului Naţional al Elevilor de la Eforie Sud.