Gabriel VLASE: „Holocaustul priveste, in egala masura, prezentul si viitorul”

Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, 12 octombrie, cu 204 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 2 abţineri o declaraţie cu privire la comemorarea Holocaustului în România, prin care se cere ca Guvernul ar trebui să continue programele pentru a comemora şi pentru a studia Holocaustul. Deputatul bacauan Gabriel VLASE s-a adresat plenului Camerei Deputatilor, discursul sau subliniind aspecte importante din relatia Romania-Israel.

———————————

„Doamnelor si domnilor,

Ma adresez dvs in dubla mea calitate de coleg al dvs, dar si de presedinte al Grupului de Prietenie Romania-Israel, pentru ca as vrea sa subliniez cateva aspecte pe care Ziua Holocaustului le readuce in atentia publica.

 In aceasta zi trebuie sa evidentiem un lucru binecunoscut si anume ca viata oricarui om este sfanta si ca decesul unei singure persoane constituie o tragedie. Cu atat mai mult, uciderea a 250.000 de evrei in Holocaustul din Romania nu poate fi nici trecuta cu vederea, nici scuzata la judecata obiectiva a istoriei.

Pe de alta parte, amintirea evreilor, si nu numai a lor, ci si a altor etnii traitoare in Romania anilor ’40 si care au avut de indurat suferinte atroce nu trebuie, sub nicio forma, sa degenereze intr-o culpabilizare a poporului roman. Sa nu-i utiam nici pe evreii omorati numai pentru ca erau evrei, dar sa nu-i uitam nici pe romanii care si-au riscat libertatea, si chiar viata, ajutand familii de evrei din Romania. Romani care, pentru aceste fapte profund umane, au fost cinstiti cu titlul de „Drepti intre popoare” de catre Institutul Yad Vashem din Israel, specializat in Cercetarea Holocaustului.

Numai daca relatiile romano-israeliene se intemeiaza pe obiectivitate si pe cunoasterea adevarurilor istorice, ele vor putea sa ajunga la nivelul unei reale prietenii, pe care ne straduim sa o consolidam intre parlamentele noastre, intre cetatenii nostrii.

 Momente triste din istoria evreilor din Romania, cum sunt deportarile in Transnistria, pogromurile de la Bucuresti, Iasi si Dorohoi nu trebuie cu nici un chip uitate sau puse pe seama actiunii unor grupuri izolate de extremisti. 

Ceea ce as vrea insa sa evidentiez in aceasta luare de cuvant este ca datoria noastra de azi, dupa ce s-au scurs sapte decenii de la aceste tragedii, este ca Holocaustul, prin imensa suferinta cauzata, nu este numai o apocalipsa care priveste trecutul.

Holocaustul priveste, in egala masura, prezentul si viitorul. El ne arata unde poate ajunge omenirea atunci cand politicienii cad in orbirea absolutismului, iar oamenii pe care ei ii conduc isi intorc capul de la suferintele semenilor lor si cred ca daca isi acopera, nu se intampla nimic rau in societatea in carte traiesc.

Holocaustul, doamnelor si domnilor, nu a fost numai o pierdere a ratiunii politicienilor din tari cum a fost Germania hitlerista. El a fost facut posibil si de lideri ai unor natiuni democratice, care au crezut ca pot intoarce spatele totalitarismului si ca pot aduce pacea popoarelor lor fara a combate fascismul.

Holocaustul, doamenlor si domnilor, a fost facut posibil si de oameni obisnuiti, care insa nu au reactionat atunci cand vecinii lor erau torturati, deportati sau chiar ucisi. Vina Holocaustului nu poate fi aruncata in spinarea unui intreg popor, ori care ar fi fost acela. Vina Holocaustului apartine atat unor politicieni lipsiti de ratiune si moralitate, asa cum a fost Hitler, cat si celor care nu si-au impiedicat conducatorii sa isi impinga tarile in fascism, indiferent de tara in care traiau.

Iar obligatia noastra, a politicienilor de azi, este sa nu ii lasam pe compatriotii nostri sa uite ca „somnul ratiunii naste monstri”. Holocaustul trabuie tinut minte zi de zi pentru ca el sa nu se mai repete, sa nu se mai poata repeta niciodata.

In final, in aceasta zi, in care ii comemoram pe cei 250.000 de evrei romani cazuti in Holocaust, vreau sa promit ca Grupul de prietenie Romania-Israel va face tot ce ii sta in putere pentru ca Holocaustul sa nu fie uitat si sa nu se mai poata repeta, iar prietenia romano-israeliana sa devina un sentiment tot mai adanc si sincer. „

Comentarii

  1. un cetatean a zis:

    Sunt de acord cu d-l Vlase G.

Adauga un comentariu

*