Poliția Municipului Moinești a fost sesizată că la intrarea în satul Cernu din comuna Poduri, pe un teren agricol, lângă un tractor, se află un cadavru al unei persoane de sex masculin. Din cerecetările efectuate polițiștii au stabilit că Ioan A., de 18 ani, din localitate, în jurul orei 14.30, în timp ce conducea un tractor, la efectuarea manevrei de mers înapoi nu a apreciat distanţa faţă de marginea neconsolidată din dreapta drumului și s-a răsturnat. Vehiculul nu este prevăzut cu cabină sau alt sistem de protecție a conducătorului, iar în cădere acesta a fost proiectat pe sol fiind surprins şi accidentat mortal. Totodată s-a stabilit că cel în cauză nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Moineşti în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.