Urmărit internațional, la solicitarea autorităților austriece, depistat de polițiștii băcăuani

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău l-au depistat pe Cristinel-Romel O., de 40 de ani din Bacău, urmărit internaţional, la solicitarea autorităţilor austriece, care au emis pe numele lui un Mandat European de Arestare pentru comiterea unui număr de 16 infracţiuni, de furt prin efracție, tâlhărie și furt de auto. Cristinel-Romel O. a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani. Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a emis ordonanţă de reţinere, iar ulterior, Curtea de Apel Bacău a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, în baza căruia a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău, în vederea declanşării procedurii de predare către autorităţile austriece.

Adauga un comentariu

*