Morti si raniti pe drumurile judetului

Stan B., de 58 de ani, în timp ce conducea  o autoutilitară pe D.N. 15, în interiorul localității Gîrleni, s-a angajat în depășirea unui autoturism, moment în care a intrat în coliziune cu două vehicule cu tracțiune animală care circulau din sens opus, neechipate corespunzator cu catadioptri și elemente reflectorizante. În urma impactului a rezultat rănirea usoara a lui Felix Neculai V., de 19 ani, din comuna Blăgești, care a fost transportat la Spitalul Buhuși unde a primit îngrijiri medicale. Conducatorii celor două vehicule cu trecțiune animală nu purtau echipamente reflectorizante. Atât conducatorul auto cât și conducătorii celor două atelaje au foste testați cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ pentru contucătorul auto și de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru Ion V. și de 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul lui Felix Neculai V. S-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Pe fondul traversării neregulamentare și prin loc nepermis, Margareta M., de 45 de ani, din Bacău, a fost surprinsă și accidentată de Ionuț V., de 28 de ani, care conducea un autoturism pe Calea Republicii din localitate. Victima a fost transportată la Spitalul Județean Bacău unde a rămas internată. Conducătorul auto și victima au fost testați cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ în cazul conducătorului auto și de 0.65 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul victimei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Agenții de poliție din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Traian au fost sesizați de către Vasile B., de 32 de ani, despre faptul că în pădurea comunei Colonești o persoană este accidentată. Din verificări polițiștii au stabilit că Vasile B. conducea un vehicul cu tracțiune animală pe drum forestier, avându-l ca pasager pe Costel P., de 53 de ani, aflat sub influența alcoolului, care pe un drum în pantă s-a dezechilibrat și a căzut între cai, atelajul hipo trecând peste el.În urma evenimentului Costel P. a decedat. Elvis M., de 28 de ani, din comuna Letea Veche, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 252 B, pe raza comunei Tamași, nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul din fața sa condus de Iulian Costel B., de 21 de ani, din Bacău și a intrat în coliziune cu acesta. In urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unei minore, de 15 ani, pasageră în autoturismul condus de Elvis M., care a fost transportată la Spitalul Județean Bacău pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar  rezultatele au fost negative. S-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Adrian F., de 21 de ani, din Onești, în timp ce conducea un autoturism la intersecția străzilor Republicii cu Radu Rosetti, a efectuat manevra de depășire a unui autoturism taxi condus de Florin I., de 28 de ani, care era angajat în efectuarea virajului spre stânga și a intrat în coliziune cu acesta. În urma producerii evenimentului a rezultat accidentarea lui Florin I., care a fost transportat la Spitalul Onești pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto și victima au fost testați cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru Adrian F. și negativ în cazul lui Florin I. A fost intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de cãtre o persoanã care are o îmbibaţie alcoolicã de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Adauga un comentariu

*