Frica de a pierde pe cineva drag se află pe primul loc în topul celor mai importante şi actuale temeri ale românilor, urmată, la egalitate, de teama de boală şi cea de a nu avea suficienţi bani pentru achitarea cheltuielilor curente, potrivit unui studiu al Isra Center. Fie că este vorba despre temeri sau despre mulţumiri, românii au unele şi aceleaşi principale surse pentru acestea, respectiv familia, starea de sănătate şi banii, potrivit studiului. Teama de cutremure este plasată de cei mai mulţi dintre români pe un loc secundar. Astfel, în mod spontan românii consideră ca cele mai mari motive de temere sunt legate de starea de bine a lor sau a unui membru al familiei (acesta fiind primul lucru la care s-au gândit 21 la sută dintre românii din mediul urban intervievaţi). Femeile şi persoanele peste 50 de ani sunt şi mai preocupaţi de acest aspect. Pe locul doi al menţiunilor spontane se află situaţia profesională, iar pentru 12 la sută dintre români îngrijorările legate de situaţia profesională sunt chiar numărul 1. Pe locul al treilea, românii au indicat teama provocată de lipsa banilor. Mai mult decât atât, există 10 procente dintre români care s-au gândit în primul rând la lipsa banilor când au fost întrebaţi despre principalele lor temeri. Temerile din sfera sănătăţii şi a stării de bine sunt traduse în special prin anxietatea provocată de gândul pierderii unei persoane dragi (37 la sută dintre români temându-se de acest lucru) sau prin frica de probleme personale grave de sănătate (pentru 31 la sută dintre intervievaţi). Patru din zece români spun că, în ceea ce priveşte situaţia lor financiară, cel mai teamă le este de situaţia de a ajunge în imposibilitatea de a-şi plăti cheltuielile lunare, iar unul din patru consideră că pierderea locului de muncă este cea mai mare temere profesională. Femeile sunt mai îngrijorate de lipsa banilor, în timp ce bărbaţii sunt mai preocupaţi de situaţia profesională. Dintre dezastrele naturale, românii se tem cel mai mult de cutemure, aproape jumătate dintre ei menţionându-le că sursă de nelinişte. În Bucureşti şi în Moldova teama de cutremure este mai ridicată decât în alte zone. Gândindu-se la viaţa personală, românilor le este cel mai teamă să nu rămână singuri, astfel unul din trei români se teme de acest lucru. Tot la acest capitol se încadrează şi temerile legate de neajunsurile bătrâneţii, care sunt prezente în rândul a 20 la sută dintre români. Principalele motive de satisfacţie ale românilor sunt legate de familie, mai mult de jumătate dintre ei (54 la sută) declarând în mod spontan că familia împlinită, fericită este principala lor sursă de mulţumire. Această menţiune apare mai mult în rândul femeilor, al persoanelor în vârstă (peste 50 de ani) şi al celor care au copii. Doar patru procente dintre români menţionează în mod spontan că situaţia financiară este un motiv de satisfacţie pentru ei. Realizând un top al motivelor de satisfacţie pe care le au românii în viaţa de zi cu zi, pe primul loc se află, la o distanţă mare faţă de oricare alte motive, familia implinită, urmată de starea de sănătate bună şi realizările profesionale (în special pentru tineri sub 30 de ani şi pentru persoanele cu educaţie superioară). Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.100 de respondenţi, reprezentativ pentru populaţia din zona urbană (oraşe peste 50.000 de locuitori), cu vârsta între 20 şi 60 de ani. Marja de eroare este de ± 2,9 la sută la un nivel de probabilitate de 95 la sută. Datele au fost culese prin metoda interviului faţă în faţă.