Pe fondul traversării neregulamentare, o minoră nesupravegheată de 9 ani, din Buhuși a fost surprinsă și accidentată de Vasile D., de 62 de ani, care conducea un autoturism pe strada Orbic din orașul Buhuși. Imediat după producerea evenimetului conducătorul auto a fost agresat de Mihai G., de 31 de ani, tatăl minorei, iar în urma loviturilor primite Vasile D. a suferit vătămări corporale. Minora a fost transportată la Spitalul Județean Bacău pentru îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea ei. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ. S-a întocmit pe numele conducătorului auto dosar penal pentru vătămare corporală din culpă iar pe numele lui Mihai G., polițiștii au întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe. Romeo H., de 22 ani, din comuna Tamași, în timp ce conducea un vehicul cu tracțiune animală pe drumul sătesc din localitate, s-a angajat în depășirea unui alt atelaj hipo care se afla oprit pe carosabil, a pătruns pe sensul opus unde a acroșat un autoturism care era oprit regulamentar pe partea dreaptă, iar la revenirea pe banda de circulație, a acroșat un pieton aflat pe partea carosabilă pe sensul său de mers. În urma evenimentului a rezultat avarierea autoturismului și vătămarea corporală a pietonului Costică M., de 58 de ani, din localitate, care a fost transportat la Spitalul Județean Bacău pentru îngrijiri medicale. Atât victima accidentului rutier cât și conducătorii celor două vehicule cu tracțiune animală au fost testați cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost de 0.47 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru Costică M., de 0.98 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru Romeo H. și de 0.53 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru Costică M., conducătorul atelajului hipo oprit pe carosabil. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârțirii infracțiunii de vătămare corporală