Crin Antonescu: Traian Băsescu încălcă democraţia şi dă dispoziţii puterii judecătoreşti. PNl va declanşa procedura de suspendare

Liberalii vor declanşa procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, cel mai târziu după alegerile parlamentare. Motivul invocat este atacul preşedintelui la adresa magistraţilor. Acesta le-a cerut să indice şi o sursă de finanţare când dau câştig de cauză românilor în privinţa drepturilor salariale.

Liberalii îl acuză pe preşedintele Traian Băsescu că încălcă democraţia şi dă dispoziţii puterii judecătoreşti. Şeful statului a criticat judecatorii care dau hotărâri privind acordarea unor drepturi salariale şi le-a cerut să spună de unde trebuie Guvernul să ia banii.

„Ceea ce a făcut preşedintele Traian Băsescu este complet inacceptabil într-un stat de drept, e un motiv, un temei de declanşare a procedurii de suspendare şi ulterior de demitere a preşedintelui” este de părere Crin Antonescu.

Crin Antonescu le-a transmis judecătorilor că liberalii le vor apăra independenţa şi i-a îndemnat să reziste în faţa abuzurilor preşedintelui Traian Băsescu. „Partidul Naţional Liberal va fi parte a iniţierii acestei proceduri imediat ce ea va avea şansa politică de a fi transpusă în realitate. Cel târziu şi cu siguranţă după alegerile parlamentare” spune Antonescu.

Şi asociaţiile magistraţilor şi procurorilor din România au condamnat atacul lansat de Traian Băsescu la adresa Justiţiei şi i-au transmis că nu acceptă nici tonul, nici mesajul dictatorial al preşedintelui.

Adauga un comentariu

*