Naţionala României, campioana Europei la minifotbal!

Campionatul European de Minifotbal, competiţie rezervată amatorilor şi găzduită de data aceasta de către România, s-a încheiat cu o victorie muncită şi meritată a naţionalei noastre.Muncită pentru că toţi cei cincisprezece tricolori au tratat toate partidele cu maximum de seriozitate şi devotament faţă de culorile patriei. Meritată pentru că românii au dominat în mod clar competiţia la care au participat formaiţi valoroase, ambiţioase şi talentate.

În drumul către trofeul european, România a bătut Bulgaria, Grecia, Slovacia, Republica Moldova şi Cehia, pe ultima într-o finală electrizantă care s-a decis după executarea loviturilor de departajare. Încurajaţi frenetic de spectatorii din tribunele arhipline, ai noştri au revenit în ultimele minute de la un handicap de două goluri şi au reuşit, mai apoi, să se desprindă ca urmare a paradelor portarului Cristinel Popa, care în viaţa de zi cu zi este de meserie… avocat. Atacantul român Claudiu Dumitru, jucător în campionatul din Timişoara, a devenit golgeterul all-time al compeiţilor europene de minifotbal, cu un număr de 20 de goluri marcate în cele unsprezece partide pe care le-a jucat sub culorile ţării noastre. l

Adauga un comentariu

*