Liviu Luca şi Sorin Ovidiu Vîntu au fost reţinuţi luni pentru 24 de ore, de procurorii care vor cere arestarea lor preventivă pentru delapidarea Petrom Service SA şi spălare de bani, prejudiciul fiind de peste 83 de milioane de euro.Omul de afaceri Octavian Ţurcan a fost reţinut, alături de Liviu Luca şi Sorin Ovidiu Vîntu, în dosarul privind delapidarea Petrom Service, el fiind scos din sediul Parchetului instanţei supreme cu cătuşe la mâini.
Fostul director general al Petrom Service Gheorghe Şupeală a fost reţinut în dosarul privind delapidarea companiei, el fiind scos din sediul Parchetului instanţei supreme cu cătuşe la mâini.Gheorghe Şupeală este acuzat de procurorii Parchetului instanţei supreme pentru delapidare.
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, luni, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 ore a lui Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca, pentru delapidare în dauna Petrom Service SA şi spălare a banilor.
Probele administrate în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, au relevat faptul că falimentarea controlată a Petrom Service a dus la prejudicierea societăţii cu suma de 83.163.165 de euro şi afectarea a 72.000 membri ai Asociaţiei Salariaţilor, care, în calitate de acţionari minoritari, nu au mai putut încasa dividendele, datorită activităţilor frauduloase de diminuare semnificativă a valorii acţiunilor.
Probatoriul administrat a arătat că falimentarea controlată a Petrom Service a produs, indirect, prejudicierea bugetului de stat cu suma de aproximativ 98 de milioane de euro.
Anchetatorii au stabilit că actele materiale prejudiciabile s-au realizat prin cumpărarea cu banii Petrom Service a unor acţiuni supraevaluate de mai multe zeci de ori, aparţinând unor societăţi comerciale şi transferarea frauduloasă şi controlată a banilor obţinuţi pentru a ascunde identitatea beneficiarului real.
În acest mod, au fost transferate sume de bani din patrimoniul SC Petromservice SA, prin operaţiuni succesive derulate prin mai multe companii offshore controlate, în conturile personale sau ale unor societăţi înregistrate în străinătate şi în România, în special SC Realitatea Media SA (14.200.000 de euro), SC Imobiliar Network 2002 SA (6.725.000 euro) şi SC GM Invest SA (1.300.000 euro).
În această cauză, cercetările sunt în derulare şi în prezent procurorii audiază persoanele implicate.
Liviu Luca şi Sorin Ovidiu Vîntu au fost audiaţi, luni, de procurori şi ulterior reţinuţi. Potrivit unor surse judiciare, Luca şi Vîntu vor fi duşi marţi la Tribunalul Bucureşti, unde un magistrat va decide dacă cei doi vor fi arestaţi preventiv sau vor fi cercetaţi în libertate în acest dosar.
Omul de afaceri moldovean Octavian Ţurcan este judecat alături de Sorin Ovidiu Vîntu şi în dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa.
De asemenea, Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis recent în judecată într-un alt dosar, pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă.
Liviu Luca, care este şi prim-vicepreşedintele CNSLR-Frăţia, a fost pus sub învinuire, în 4 octombrie, de procurorii anticorupţie în legătură cu semnarea unui contract de management de către o societate a confederaţiei sindicale cu o firmă timişoreană privind preluarea în administrare a patrimoniului confederaţiei sindicale.
De semenea, Liviu Luca a fost audiat în calitate de martor de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu privind favorizarea lui Nicolae Popa. Numele lui Liviu Luca în ancheta privind fuga lui Nicolae Popa – condamnat în lipsă la 15 ani de detenţie pentru păgubirea a 300.000 de investitori la FNI – este legat de un transfer bancar, cont pentru care era împuternicit să opereze.
Liviu Luca are acţiuni la Realitatea Media SA.
Agenţia Naţională de Integritate anunţa, în februarie, că îi verifică averea lui Liviu Luca, precum şi a altor lideri sindicali.
În septembrie, doi foşti directori ai Petrom Service au fost trimişi în judecată pentru delapidare, alături de alte trei persoane acuzate de spălare de bani, prejudiciul produs de cei cinci companiei aparţinând salariaţilor Petrom ridicându-se, conform procurorilor, la peste 8,5 milioane de euro.
Prejudiciul a fost produs după ce Gheorghe Şupeală, director general, şi Zizi Anaganstopol, director financiar al SC Petrom Service SA, în prezent SC PSV Company SA, au încheiat cu două firme aparţinând celorlalte persoane judecate în dosar trei contracte fictive pentru realizarea de studii. Firmele, reprezentate de Laszlo Gyorgy Kiss şi Mariana Iordăchescu, şi ei acuzaţi în dosar, au primit 7.028.068 de euro fără TVA, banii fiindu-le remişi în 2008.
Realizarea convenţiilor a fost intermediată de Ionuţ Adrian Eftime, care s-a ocupat de întocmirea tuturor formalităţilor, deşi nu avea nicio calitate în cadrul niciuneia dintre societăţile menţionate”, potrivit procurorilor Parchetului instanţei supreme. Eftime, Kiss şi Iordăchescu sunt judecaţi pentru spălare de bani.
Anchetatorii spun că, pentru a ascunde provenienţa sumelor astfel obţinute şi pentru a le putea transfera în afara României, „au fost efectuate mai multe tranzacţii în care au fost implicate companii offshore la care inculpaţii Kiss Laszlo Gyorgy şi Ionuţ Adrian Eftime aveau calitatea de beneficiari reali şi pe care le controlau în mod direct”.
Potrivit procurorilor PICCJ, Ionuţ Adrian Eftime este fiul unuia dintre angajaţii de bază ai lui Sorin Ovidiu Vîntu, Ion Eftime, care, în calitate de fost administrator al televiziunii Realitatea TV, este, la rândul lui, anchetat pentru o evaziune de 6,2 milioane de lei.
Surse judiciare confirmau, anul trecut, că anchetatorii încearcă să afle dacă Vîntu este beneficiarul final al celor opt milioane de euro spălate de Kiss, prin Eftime. – mediafax