Locul trei într-un nedorit top al mortalităţii

Doi din trei români, omorâţi de boli cardiovasculare

Potrivit datelor statistice, România ocupă locul al treilea la nivel mondial într-un nedorit top al mortalităţii provocate prin boli cardiovasculare. Printre cei mai frecvent invocaţi factori de risc, specialiştii cardiologi enumeră: vârsta, ereditatea, fumatul, nivelul ridicat al colesterolului, obezitatea, sedentarismul şi stresul.

În cadrul acestei campanii, cardiologii urmăresc informarea cu privire la factorii de risc cardiovascular şi la consecinţele ce pot apărea ca urmare a instalării unei astfel de boli. „Medicii au instrumentele lor speciale, dar până la medic fiecare cetăţean ar trebui să îşi poată evalua singur riscul. Aşa am ajuns la Testul Cartonaşelor de Risc. Au fost create zece cartonaşe, fiecare dintre ele reprezentând un factor de risc. Prin recunoaşterea lor şi cumulul mai multora, putem avea o idee despre riscul cardiovascular global”, susţine prof. Dan Gaiţă. Potrivit medicului, Testul Cartonaşelor este uşor de făcut pe site-ul www.soscardio.ro sau sunând la linia telefonică gratuită, 0-800-070-777, unde un cadru medical oferă informaţii despre factorii de risc şi îl ajută pe cel care sună să îşi facă evaluarea riscului de boli cardiovasculare. Specialiştii în cardiologie atrag atenţia asupra faptului că bărbaţii sunt mai predispuşi la boli cardiovasculare după vârsta de 45 de ani, iar femeile după instalarea menopauzei, adică în jurul vârstei de 55 de ani. Potrivit evaluărilor făcute la nivel mondial, în prezent bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate. România ocupă locul 3 în lume, 62% din totalul deceselor fiind din cauza bolilor cardiovasculare. Numeroase studii clinice şi statistice extensive arată că cei mai importanţi factori de risc asociaţi bolilor cardiovasculare sunt vârsta, ereditatea, fumatul, colesterolul crescut, obezitatea, sedentarismul, stresul, boli precum hipertensiunea arterială sau diabetul zaharat. Dintre aceştia, unii factori sunt nemodificabili (precum vârsta şi ereditatea), însă majoritatea pot fi modificaţi şi ţinuţi sub control. Asocierea mai multor factori de risc creşte probabilitatea apariţiei bolilor cardiovasculare.

Adauga un comentariu

*