Miniştrii UDMR cer suplimentarea fondurilor pentru educaţie şi cultura

Membrii Guvernului au avut, miercuri, o primă discuţie privind proiectul de buget pentru anul viitor, principalele obiecţii fiind ridicate de miniştrii UDMR, care au reclamat că fondurile rezervate culturii şi educaţiei sunt mai mici decât alocaţiile din acest an şi au cerut suplimentarea acestora. Discuţiile pe tema proiectului de buget au durat aproximativ o oră, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului, şi s-au desfăşurat numai în prezenţa miniştrilor, consilierii fiind invitaţi să părăsească sala, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.”Discuţiile au fost uşor încordate, deoarece miniştrii UDMR au reclamat în principal faptul că fondurile alocate culturii şi educaţiei sunt sub nivelul din acest an şi au insistat asupra faptului că situaţia nu poate rămâne astfel. Ei au arătat că Ministerul Educaţiei, care derulează numeroase programe destinate minorităţilor, şi Ministerul Culturii ar trebui să beneficieze de fonduri cel puţin la nivelul din acest an”, au relatat sursele. Potrivit acestora, discuţiile între Ministerul Finanţelor şi celelalte instituţii vor continua în zilele următoare, pentru finalizarea proiectului de buget. „Premierul Emil Boc a cerut fiecărui minister ca, înaintea discuţiilor de la Finanţe, să opereze o prioritizare drastică a proiectelor de investiţii programate pentru anul viitor, proiecte care vor fi incluse detaliat în buget”, au afirmat sursele. După analizele de la Ministerul Finanţelor, la sfârşitul acestei săptămâni, şeful Guvernului se va întâlni separat cu fiecare ministru în parte pentru „discuţii finale” privind proiectul de buget.

Adauga un comentariu

*