Postul Crăciunului în bisericile ortodoxe începe astăzi şi durează 40 de zile, potrivit hotărârii Sinodului local din Constantinopol care a avut loc în 1166, în timpul patriarhului Luca Chrysoverghi, până atunci postul fiind de şapte zile sau şase săptămâni, mai aspru sau mai uşor.
Postul Naşterii Domnului, al doilea ca importanţă după postul Paştilor, începe în 15 noiembrie şi se încheie în 24 decembrie. Cea mai aspră zi de postire pentru Sărbătoarea Crăciunului este 24 decembrie, ajunul Naşterii Domnului. „Postul Crăciunului este unul luminos, întrucât în Postul Naşterii Domnului, care ţine 40 de zile, sunt numai pomeniri ale bucuriei, ale nădejdii de bucurie. Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abţinere de la toate lucrurile rele, de la gânduri urâte. Oamenii trebuie să fie buni, milostivi şi cu multă credinţă. Totodată, în acest post credincioşii trebuie să mănânce hrană vegetală, iar în zilele cu dezlegare se mănâncă peşte. Postul Crăciunului este mai uşor din punct de vedere alimentar faţă de cel al Paştelui, având mai multe dezlegări la peşte, ulei şi vin”, a declarat pentru MEDIAFAX părintele Ciprian Apetrei, de la Biserica Sfântul Antonie cel Mare din Capitală. Potrivit acestuia, postul este un act liber consimţit, reglementat de disciplina religioasă pentru a întâmpina un eveniment important în istoria mântuirii. În postul Crăciunului este dezlegare la peşte şi preparate din peşte, la vin şi untdelemn în toate zilele de sâmbătă şi duminică din perioada 21 noiembrie-18 decembrie inclusiv. Zilele cu dezlegare sunt marcate, de regulă, în Calendarul creştin ortodox fie prin menţiunea dezlegare la peşte, fie prin simbolul unui peşte. Potrivit părintelui Apetrei, acest post este de asprime mijlocie, asemănător celui al Sfinţilor Apostoli.
Cum se ţine postul Crăciunului
În timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea şi vinerea până în ceasul al nouălea (aproximativ orele 15.00-16.00), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn; marţea şi joia se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn, şi se bea vin, iar sâmbăta şi duminica se îngăduie şi peşte, cu excepţia perioadei dintre 20 şi 25 decembrie, când postul devine mai aspru). Dacă lunea, marţea sau joia cade prăznuirea vreunui sfânt cu doxologie mare, se dezleagă la peşte, iar miercurea şi vinerea, la vin şi untdelemn, dar se mănâncă numai o dată pe zi. Tot aşa, dacă miercuri sau vineri se întâmplă să cadă sărbătorirea unui sfânt cu Priveghere sau hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, peşte şi vin. Postul Crăciunului este ţinut şi în Biserica Romano-Catolică, unde este numit „Jejunum Adventus Domini” (Postul venirii Domnului), dar durează doar trei săptămâni. În ultima zi a Postului Crăciunului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, credincioşii din multe zone ale ţării pregătesc bucate pe care le sfinţeşte preotul. Ziua de Ajun este o zi de post mai aspru decât în celelalte zile. Se ajunează până la ceasul al nouălea, când se obişnuieşte să se mănânce, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului lui Daniel şi al celor trei tineri din Babilon. În unele zone se ajunează până la răsăritul luceafărului de seară, care aminteşte de steaua ce a vestit magilor naşterea Mântuitorului. Această ajunare aminteşte, de asemenea, de postul ţinut odinioară de catehumenii care, în seara acestei zile, primeau Botezul creştin şi apoi prima împărtăşire la Liturghia săvârşită atunci în acest scop. Tot din ziua de Ajun încep colindele, cântările prin care glasurile copiilor vestesc marea bucurie a Întrupării Domnului. Postul se încheie în 25 decembrie, după Sfânta Liturghie. Naşterea lui Iisus este prezentată în două Evanghelii, la Matei şi Luca, fiecare punctând anumite elemente istorice şi cosmice. Astfel, Sfântul Evanghelist Matei aminteşte de stea, de magi şi de fuga în Egipt, pe când Sfântul Evanghelist Luca descrie călătoria de la Nazaret la Betleem, naşterea Pruncului şi aşezarea Lui în iesle, închinarea păstorilor şi bucuria cerească a îngerilor. Unul dintre obiceiurile din perioada postului este şi astăzi spălarea veselei cu cenuşă sau leşie, ca să nu mai aibă nici o urmă de carne sau derivate ale acestor produse.
„Şezătorile de iarnă”
De asemenea, perioada de după Lăsatul secului de Crăciun era cunoscută sub denumirea „şezătorile de iarnă”. Şezătorile erau întâlniri comunitare cu caracter lucrativ, dar şi distractiv. Chiar dacă se desfăşurau în perioada Postului Crăciunului, aspectul distractiv era tolerat deoarece în cadrul lor erau învăţate colindele şi urăturile ce urmau să fie rostite în timpul sărbătorilor de iarnă. În ziua de Lăsata secului, gospodarii de la sate mănâncă sarmale şi carne friptă, beau ţuică şi vin nou. Gospodinele trebuie să ţină cont de mai multe superstiţii: resturile de la masa de Lăsata secului se aruncă doar spre răsărit, altfel păsările se vor răzbuna şi vor ciuguli toată recolta de boabe; oalele se aşază cu gura-n jos pentru ca gospodăria să fie ferită de pagube. În plus, femeile nu au voie să coasă, nu torc şi nu ţes de Lăsata secului pentru ca gospodăria să nu fie lovită de rele şi de boli. Dacă dai împrumut ceva din casă, se vor înmulţi lupii şi vor coborî în sat. Femeile fac turte de mălai şi le dau de pomană pentru morţi şi vii. În unele zone, există obiceiul „bătutul pernelor”: fetele nemăritate încearcă astfel să-şi îmblânzească soarta şi să-şi găsească peţitori. Este o vreme şi a prezicerilor: dacă pieptul găinii fripte pentru masă este gras, iarna va fi grea, viscolită şi geroasă, iar dacă este lipsit de grăsime, vine iarnă blândă şi o vară rodnică. De Sfântul Matei, în 16 noiembrie, fetele din zona Haţegului merg la fântâna din mijlocul satului şi, la cântatul cocoşului, aprind o lumânare şi o pun pe margine. Se spune că, pentru care merită, lumina ce se reflectă în apă se va transforma şi îi va arăta fetei chipul viitorului soţ. Tot acum, femeile lucrează până la amiază pentru a avea spor în casă anul viitor.
