Mihai Cristian G., de 36 ani, in timp ce conducea un autoturism pe strada 9 Mai, din Bacău a surprins-o și accidentat pe C. Anișoara, de 51 ani, din Bacău, care se angajase regulamentar in traversarea străzii pe marcaj pietonal, pe culoarea verde a semaforului electric destinat pietonilor. Atât conducătorul auto cât și victima au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. Victima a fost transportată la Spitalul Județean Bacău pentru îngrijiri medicale și a fost internată la Secția Chirurgie. S-a intocmit dosar penal în care se efectuează crcetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Politistii atrag din nou atentia conducatorilor auto asupra modului în care conduc autovehiculele în apropierea trecerilor de pietoni, îndeosebi a celor care nu sunt prevăzute cu semnalizare semaforizată. Trecerea pentru pietoni este locul care, prin lege, îi oferă celui ce travrsează strada integritate corporală.Vă reamintim că legea vă obligă să reduceţi viteza în apropierea trecerilor pentru pietoni, astfel încât să evitaţi crearea oricărei stări de pericol. Încadrarea vitezei în limitele stabilite de lege nu este suficientă pentru a circula în siguranţă. Sfatul nostru este ca, atunci când vă aflaţi la volan, să acordaţi o atenţie sporită acestei categorii de participanţi la trafic şi nu numai. Gândiţi-vă că cel care trece drumul vă poate fi părinte, vă poate fi rieten, vă poate fi copil şi merită măcar atât. Conducerea preventivă, viteza redusă, atenţia trebuie să devină, odată pentru totdeauna, principiile cărora să vă subordonaţi necondiţionat. Traficul rutier sigur nu trebuie să mai fie o utopie a zilelor noastre, ci un mod concret de viaţă. Este la îndemâna oricui atâta timp cât există voinţă şi respect.