Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat instituirea sechestrului asiguratoriu asupra proprietăţilor lui Sorin Ovidiu Vîntu din municipiul Bacău.
Este vorba despre un teren de 1733 metri patraţi şi două construcţii de pe strada Vasile Alecsandri, nr 7. Sechestrul averii din Bacău a controversatului om de afaceri vine împreună cu alte 80 de imobile, bunuri şi conturi bancare deţinute de omul de afaceri în întreaga ţară.
Vila din centrul oraşului, în care au locuit prim-secretarii Partidului Comunist Român până în anul 1989, a fost cea mai scumpă proprietate scoasă la vânzare în municipiul Bacău. Preţul cerut de Vîntu, la începutul anului, era de 600.000 de euro.
Interesată de tranzacţie a fost, la sfârşitul primăverii acestui an şi Primăria Bacău, care intenţiona să o transforme în Casa Căsătoriilor, însă vânzarea nu a mai avut loc. (www.inainte.eu)