Preveniți victimizarea copiilor prin accidente rutiere!

Ionelia S., de 35 ani, din  județul Bacău, care conducea un autoturism pe D.N.11,  în localitatea Bogdănești, a acroşat un minor de 13 ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea strazii pe bicicletă, fără să se asigure.Victima a fost transportată la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale.  Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ şi a fost condusă la Spitalul Onești, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Pentru a preveni implicarea copiilor  în accidente de circulaţie, politia recomandă părinţilor să-i înveţe pe cei mici să circule numai pe trotuare; să nu staţioneze pe bordura trotuarelor deoarece se pot dezechilibra şi cădea în faţa maşinilor; să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje; acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup ci în şir unul după altul;  să nu se joace pe partea carosabilă a drumurilor publice ci doar în locurile special amenajate, în parcuri, grădiniţe, pe terenurile de sport şi întotdeauna sub supravegherea unui adult; să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii. Invăţându-i pe copii să circule corect, îi puteţi feri de necazuri şi vă puteţi bucura în continuare de farmecul zâmbetului lor, de liniştea familiei dumneavoastră !

 

Adauga un comentariu

*