Cercetati pentru lovire si alte violente

Jandarmii din cadrul unui echipaj aparţinând Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, în timpul executării serviciului pe strada Vasile Alexandri, din municipiul Bacău, au fost informaţi de un tânăr, Mădălin S. de 16 ani , din localitatea Ungureni judeţul Bacău despre faptul că  acesta a fost victima unei agresiuni din partea altui tânăr, fără nici-un motiv. Din discuţiile purtate a rezultat că Andrei C. de 16 ani, din localitatea Iteşt,i judeţul Bacău, a fost determinat să lovească victima de către un alt tânăr, identificat ulterior de jandarmi, respectiv Gabriel C. de 16 ani, din municipiul Bacău, fără antecedente penale , coleg de clasă al victimei. La solicitarea lui Gabriel C. făptuitorul a lovit victima de mai multe ori cu palmele, pumnii şi picioarele în zona capului şi abdomenului. Ulterior acesta a fugit nefiind de găsit. Pe timpul derulării activităţilor specifice de instrumentare a faptei de natură penală constatate, cu sprijinul organelor de poliţie a fost identificat făptuitorul , acesta fiind condus la sediul unităţii de jandarmi pentru continuarea cercetărilor. A fost întocmit dosar cu acte de constatare sub aspectul comiterii unei fapte susceptibile infracţiunii de lovire şi alte violenţe, conform articolului 180 Cod Penal, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. De asemenea, Gabriel C. este cercetat pentru instigare la loviri şi alte violenţe, avându-se în vedere faptul că l-a determinat,  cu intenţie, pe făptuitor să îl agreseze fizic pe tânăr, pe fondul unui conflict mai vechi al celor doi. Făptuitorii sunt cercetaţi în stare de libertate.

 

Adauga un comentariu

*