Percheziții în comunele Măgura, Mărgineni și Motoșeni la locuințele unor suspecți

Polițiștii au efectuat 10 perchezitii domiciliare în comunele Măgura, Mărgineni și Motoșeni și Glăvănești la locuințele unor suspecți. Au fost astfel recuperate bunuri sustrase din locuințe și din societăți comerciale.

 Polițiștii  Secţiei 1 Poliţie Rurală Bacău sprijiniţi de lucrători din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău  au efectuat, în baza autorizațiilor emise de Judecătoria Bacău,   șase percheziţii în comunele Măgura şi Mărgineni, la domiciliile persoanelor suspecte de săvârșirea unor infracțiuni de furt. Au fost astfel identificate și ridicate mai multe bunuri provenite din săvârşirea unor infracțiuni comise în luna octombrie 2011. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că O. Alexandru, de 24 de ani, din comuna  Mărgineni şi un minor de 16 ani din comuna  Măgura, în perioada  25-27.10.2011, au sustras, din locuințele părților vătămate C. Lăcrămioara şi M. Eugen, trei biciclete şi scule electrice, bunuri în valoare de 4500 lei. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat,  urmând a se stabili întreaga activitate infracţională a celor doi. În baza autorizațiilor de percheziție emise de Judecătoria Podu Turcului, polițiștii Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului, au descins la domiciliul lui   Ciprian M., de 20 ani, din comuna Motoșeni.În urma efectuării percheziției domiciliare  polițiștii au identificat și ridicat  285 litri produs petrolier (gazolină), despre care s-a stabilit că a fost sustras pe timp de noapte, în mai multe tranșe,  de la sondă. Totodată polițiștii l-au depistat pe Gheorghe G.,  de 28 ani, de la care domiciliul căruia au fost recuperate, în totalitate, plasele de sârmă sustrase de la o sondă din comuna Glăvănești.  Cei doi sunt cercetați în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Adauga un comentariu

*